În urma centralizării tuturor înscrierilor pentru partida România – Andorra, am putea avea 23.767 de copii sub 14 ani și însoțitori care să fie pe Arena Națională pe 15 octombrie, de la 21:45! Acesta este numărul de bilete procesate pentru meciul din această seară!
Distribuția pe mail a biletelor s-a finalizat aseară, 14 octombrie. A fost nevoie de timp pentru verificarea CNP-urilor, centralizarea datelor și organizare logistică.
Au aplicat pentru bilete și au fost validate 458 de școli, 186 de cluburi sau asociații sportive și 46 de grădinițe, fundații sau alte instituții cu activitate juvenilă.
PROCEDURA DE ACCES
BILETELE DE ACCES
Fiecare persoană care intră în stadion are nevoie de un bilet valid, fie copil sau însoțitor. Biletele trebuie printate pentru a fi prezentate fizic la punctele de acces.
ACCESUL PIETONAL ÎNCEPÂND CU ORA 18.45
Persoanele care se deplasează cu mijloace individuale de transport sau publice vor intra pe jos pe oricare dintre intrările Arenei Naționale, începând cu ora 18.45: prin Bulevardul Basarabiei, prin strada Maior Coravu sau prin Bulevardul Pierre de Coubertin. Recomandăm reunirea grupurilor înainte de acces. Nu sunt asigurate parcări în proximitatea Arenei.
Grupul trebuie să se prezinte la una dintre intrările Arenei Naționale și va întâlni primul filtru. Se vor controla vizual biletele. Dacă biletele nu sunt printate (situație pe care vă rugăm să o evitați!), responsabilul grupului va fi îndrumat spre un punct de printare a biletelor. Tot în zona primului filtru vor exista puncte de distribuire a brățărilor de siguranță pentru copii, pe care trebuie inscripționat numărul de telefon al însoțitorului.
După trecerea de primul filtrul, grupul va fi direcționat de către voluntari spre poarta de intrare în tribuna aferentă biletelor primite. La respectiva poartă este amplasat al doilea filtru de acces. Biletele trebuie scanate unul câte unul la turnichete pentru a permite accesul în tribune.
Înainte de intrarea pe locurile din tribune, copii sunt rugați să treacă pe la punctele comerciale PENNY din interiorul stadionului, unde vor primi gratuit o băutură și un snack.
În seara meciului, STB va avea programul prelungit până la ora 01.00.
ACCESUL CU AUTOCAR, AUTOBUZ, MICROBUZ ÎNCEPÂND CU ORA 18.45
Accesul cu transport organizat cu autocar, autobuz, microbuz se face exclusiv prin intrarea de pe Bulevardul Pierre de Coubertin, începând cu ora 18.45. Șoferul va urma indicațiile voluntarilor și stewarzilor și va parca în locul indicat pe inelul exterior al Arenei Naționale.
În momentul parcării autocarului/autobuzului/microbuzului se așteaptă urcarea la bord a unui voluntar. Nimeni nu coboară din vehicul până la urcarea voluntarului. Acesta va pune în parbriz un afiș cu numărul de ordine al vehiculului. Copiii vor trebui să rețină acest număr pentru a regăsi mai ușor vehiculul la plecarea de la stadion. Totodată, voluntarul va verifica dacă biletele de intrare sunt printate. Dacă biletele nu sunt printate (situație pe care vă rugăm să o evitați!), responsabilul grupului va fi îndrumat spre un punct de printare a biletelor și tot grupul rămâne în autocar. Voluntarul va distribui însoțitorului brățările de siguranță ale copiilor, pe care trebuie inscripționat numărul de telefon al însoțitorului. După aceste proceduri, grupul va fi direcționat de către voluntari spre poarta de intrare în tribuna aferentă biletelor primite. La respectiva poartă este amplasat al doilea filtru de acces. Biletele trebuie scanate unul câte unul la turnichete pentru a permite accesul în tribune.
Înainte de intrarea pe locurile din tribune, copiii sunt rugați să treacă pe la punctele comerciale PENNY din interiorul stadionului, unde vor primi gratuit o băutură și un snack.
La plecarea de la stadion, autocarele/autobuzele/microbuzele vor fi direcționate să părăsească Arena Națională prin Bulevardul Basarabiei.
BRĂȚĂRI DE SIGURANȚĂ PENTRU COPII
Îndrumătorul grupului va primi brățări gratuite pentru toți copiii grupului. Tot îndrumătorul va înscrie pe brățări numărul său de telefon și le va pune copiilor la încheietura mâinii. Rolul brățărilor este ca în caz de pierdere a copilului să poată fi sunat responsabilul grupului de către autorități. Procedura completă de acționare în cazurile de dispariție sau găsire a copiilor o puteți consulta aici. Principiul de bază în astfel de cazuri este contactarea celui mai apropiat steward (persoană adultă cu vestă reflectorizantă), fie de către copilul pierdut, fie de către persoana care a găsit un copil pierdut.
REGULI DE COMPORTAMENT ÎN TRIBUNE
Ne dorim ca la acest meci să avem o atmosferă de bucurie și de susținere a tricolorilor. Știm ce tribune extraordinare au fost acum 4 ani la meciul cu Norvegia, pline doar de copii! Ne bazăm pe inocența copiilor și pe satisfacția lor de a fi în tribune. Cu toate acestea, am vrea să reamintim câteva reguli generale pentru spectatorii meciurilor de fotbal.
NU ESTE PERMIS ACCESUL ÎN STADION cu bannere sau orice suport textil, inclusiv tricouri cu inscripții, cifre sau simboluri cu caracter rasist, xenofob, sexual, religios, politic. Nu pot fi introduse pe stadion camere video profesionale sau orice fel de echipamente de înregistrare audio sau video.
Totodată, pe stadion sunt INTERZISE următoarele acțiuni:
- Aruncarea obiectelor sau a lichidelor de orice fel în direcția altor persoane, în direcția terenului de joc sau pe terenul de joc;
- Aprinderea focului sau lansarea focurilor de artificii, a rachetelor de semnalizare sau a oricărui tip de materiale sau obiecte pirotehnice;
- Orice gest care ar putea fi interpretat de către cei din jur ca periculos, provocator, amenințător, discriminatoriu sau ofensator;
- Poziția în picioare pe scaune;
- Scrierea, desenarea sau inscripționarea în orice fel a pereților, instalațiilor, pasajelor sau a oricăror elemente de structură;
- Cățărarea pe elementele structurale ale arenei, nedestinate expres acestui scop;
- Fumatul (inclusiv folosirea țigării electronice) în stadion este interzis.
Dragi copii, vă mulțumim că susțineți echipa națională a României! Vă așteptăm pe Arena Națională!