Selecţionerul României, Victor Piţurcă, crede că un rezultat bun pentru echipa naţională la Campionatul European ar însemna clasarea pe locul 1 sau 2 la finalul meciurilor din Grupa C, unde tricolorii vor întâlni Franţa, Italia şi Olanda.

"Trebuie să privim acest turneu final ca pe un motiv de sărbătoare. E foarte important că am ajuns aici, că am revenit în elita fotbalului european după opt ani. Vreau să terminăm grupa pe locul unu sau doi. I-am simţit pe băieţi că-şi doreau prezenţa la un turneu final încă din preliminarii. Ar fi extraordinară o calificare în sferturi, a spus Piţurcă pentru TVR 1.

 

Selecţionerul Românei a afirmat că pentru meciul cu Franţa are la dispoziţie toate informaţiile necesare: "Domnul Rădulescu a fost în Franţa, s-a documentat foarte bine, am avut discuţii nenumărate. Jucătorii Franţei sunt valoroşi, imprevizibili, pot veni oricând cu ceva nou. Este posibil ca Domenech să vină cu o nouă aşezare a echipei. Totuşi, cred că aşezarea din meciul cu noi va fi cea de la meciul pe care l-au jucat împotriva Columbiei", a spus Piţurcă, care a continuat:

"Băieţii trebuie să fie fizic şi psihic la cel mai înalt nivel, iar pe urmă trebuie să fie concentraţi foarte bine pentru a putea duce la capăt ceea ce le cer eu. Dacă le e puţin teamă de adversari, asta e bine, pentru că vor juca mai atent"