Avem 9 dueluri până azi cu naționalele împotriva cărora debutăm în preliminariile EURO 2024, iar tricolorii nu au pierdut vreunul dintre ele!
Drumul naționalei spre EURO 2024 începe în Andorra, pe 25 martie, iar cronologia ne spune că tot împotriva acestei reprezentative am jucat prima oară, comparativ cu situația versus Belarus, al doilea adversar al nostru din acest început de campanie.
Avem 4 confruntări, toate oficiale, cu Andorra, iar bilanțul este unul 100% pozitiv, cu 4 victorii și golaveraj 15-1 în favoarea noastră!
Avem golaveraj 15-1 cu Andorra
În preliminariile CM 2006 am întâlnit pentru prima oară Andorra, o dublă confruntare care s-a terminat 5-1 pentru tricolori în deplasare și 2-0 în returul de la Constanța. Urmează alte două meciuri oficiale, și tot în preliminarii de Mondial, de data aceasta contând pentru ediția 2014 a competiției supreme.
Tricolorii s-au impus cu 4-0 atât la București (2012), cât și în returul din Andorra la Vella (2013), localitate unde vor juca iarăși, în curând, pentru start cu victorie în campania actuală.
Torje, C. Lazăr, Găman și Maxim au scris succesul nostru de pe teren propriu în 2012, cu Chiricheș titular și integralist, în vreme ce anul următor au marcat Keșeru, Bogdan Stancu și aceiași Torje și C. Lazăr!
Trei victorii și două remize cu Belarus
Cu Belarus am disputat 6 meciuri, dar victoria noastră 2-0 din cadrul unui turneu amical organizat în 2004 și găzduit de Cipru nu contează în palmaresul oficial.
Așadar, rămân 5 dueluri, dintre care unul singur cu caracter amical. Partida de pregătire din 2020, scor final 5-3, pe care tricolorii au disputat-o la Ploiești, este și ultima amintire cu această reprezentativă.
În meciuri oficiale am avut două duble confruntări, ambele contând pentru preliminarii de European, ca și cele programate în acest an. Mai întâi, în cursa pentru EURO 2008, am învins cu 3-1 atât la București, cât și la Minsk. Apoi, în 2010 și 2011, am reușit numai două remize, 0-0 la Minsk și 2-2 la București.