Fundașul dreapta al echipei naționale a primit acceptul staff-ului de a reveni acasă după ce, în urmă cu două zile, a fost anunțat de un deces în familie.
Jucătorul a dorit să facă parte din lotul naționalei pentru partida de la Oslo, dar el nu va face deplasarea în Malta, pentru jocul de luni din preliminariile EURO 2020. Romario Benzar va reveni în România cu primul zbor disponibil după finalul jocului Norvegia – România.
Federația Română de Fotbal, staff-ul echipei naționale de fotbal a României și colegii săi sunt alături de Romario și îi transmit condoleanțe acestuia și familiei sale.