Selecționerul Iordănescu așteaptă, în ciuda problemelor de lot, o prestație a tricolorilor cu Slovenia care să confirme direcția pozitivă arătată de națională în meciurile din septembrie.
România și Slovenia s-au întâlnit de 8 ori până azi, debutul fiind un amical din 1994, 0-0 la București. În 2001, tot amical, dar de data aceasta la Ljubljlana, 0-0 în luna august. Pentru ca luna noiembrie a aceluiași an să aducă primele dueluri oficiale, o dublă amară în istoria fotbalului nostru. A fost 1-2 în tur și doar 1-1 pe terenul nostru, tricolorii ratând în baraj calificarea la CM 2002…
Au urmat trei victorii pentru România, un 2-0 în partida de pregătire găzduită de Cipru (2006) și, apoi, 2-1 și 2-0 în preliminariile 2008, cu meciuri organizate în 2007 la Celje și Timișoara. Nici ultimul contact cu slovenii nu e unul încurajator, a fost 3-4 la Ljubljana în 2012, partidă amicală (foto).
Trei sloveni în fotbalul nostru + selecționerul Kek era și în 2007!
Per total, bilanțul este, așadar, de 3 victorii pentru tricolori, 3 remize și doar două înfrângeri, deși eșecurile au contat, parcă, cel mai mult.
Ca un detaliu interesant, selecționerul de azi, Matjaz Kek, era în funcție, pe durata primului său mandat pentru Slovenia, și la cele două meciuri oficiale câștigate de România în 2007! Tricolorii pregătiți de Victor Pițurcă s-au impus cu 2-1 în deplasare prin golurile lui Tamaș și Nicoliță, iar la returul de peste doar patru zile, cu 2-0 prin reușitele lui Mutu și Contra.
În prezent avem 3 jucători sloveni care activează în fotbalul nostru, toți în Liga 2. E vorba de Nemanic și Stancic de la Csikszereda Miercurcea Ciuc, plus fundașul Hodzic de la FC Brașov.