La aproape doi ani de la ultimul meci cu fani ai României pe Arenă, tricolorii vor întâlni Liechtenstein având susținerea suporterilor în tribune.

Partida contând pentru preliminariile Cupei Mondiale 2022 este programată duminică, 5 septembrie, de la ora 21:45.

Biletele care costă 30 RON la peluze și 70 RON la tribune pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.frf.ro si bilete.ro.

În zilele dinaintea jocului, biletele vor fi disponibile și la casieriile deschise la Arena Națională, conform următorului program:

  • 3 septembrie: 11:00 – 19:00 (Bd. Basarabia)
  • 4 septembrie: 11:00 – 19:00 (Bd. Basarabia)
  • 5 septembrie: 14:00 – 22:00 (Bd. Basarabia, Pierre de Coubertin)

Conform legislației în vigoare, la meci pot asista spectatori din următoarele categorii:

  • Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
  • Persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
  • Minorii sunt exceptați de la regula testării, la stadion prezentând documentul de identitate (buletin, certificat de naștere), însoțit de biletul (digital sau printat).

Pentru primele 3 categorii prezentate mai sus, documentele medicale justificative vor fi prezentate la stadion împreună cu biletul (digital sau printat).

* Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în zona destinată familiilor ”Tribuna 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie, de asemenea, introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero. Accesul pe stadion al fiecărei persoane, indiferent de vârstă, se face în baza unui bilet valabil.