Află toate informațiile despre partida pe care tricolorii o dispută sâmbătă seara, de la ora 21:45, pe stadionul „Ilie Oană”, în grupa din Liga Națiunilor.
● Spectatori. Partida se joacă fără spectatori ca urmare a Deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA. Sancțiunea, însoțită și de amendă, a fost acordată pentru scandările rasiste ale fanilor la meciul România – Serbia, de pe Arena Națională. Amenzi au fost acordate și pentru folosirea materialelor pirotehnice, și pentru pătrunderea spectatorilor pe gazon. Este al doilea joc din Liga Națiunilor cu porțile închise, după cel cu Muntenegru, din septembrie, tot la Ploiești.
● Televizare. Partida va fi transmisă în direct la Pro TV. Și comentată în timp real la Radio România Actualități.
● Stadion. Va fi al cincilea joc disputat de tricolori pe arena „Ilie Oană”. Până acum au înregistrat trei victorii (două în „oficiale”) și o remiză. Golaveraj: 6-1. La Ploiești, România are 8 jocuri în palmares: 6 succese și două egaluri, 19 goluri marcate, doar 5 primite.
● Arbitru. Meciul va fi condus de o brigadă din Italia care îl va avea la centru pe Marco Guida, 37 de ani. Acesta va fi ajutat de Matteo Passeri și Filippo Meli – asistenți, de Daniele Doveri și Marco Di Bello – adiționali, și Ciro Carbone – al patrulea oficial. În actualul sezon, Guida are două partide arbitrate în Europa League: Rosenborg – Leipzig 1-3 și Standard – Krasnodar 2-1.
● Palmares. 12 confruntări până în prezent: 11 victorii și un singur eșec, golaveraj 21-7.
● Ultima întâlnire. Lituania – România 1-2, 11 octombrie 2018, la Vilnius. Chipciu a deschis scorul (13), Žulpa a egalat (90) înainte ca Maxim (90+4) să aducă victoria.
● Lotul adversarilor. Antrenorul Lituaniei, Edgaras Jankauskas, 43 de ani, fost internațional cu 56 de selecții (10 goluri), mizează pe:
Portari: Ernestas Šetkus (33 ani, Hapoel Haifa/Israel), Emilijus Zubas (28 ani, Bnei Yehuda/Israel), Džiugas Bartkus (28 ani, Žalgiris/Lituania)
Fundași: Markas Beneta (25 ani, Žalgiris/Lituania), Edvinas Girdvainis (25 ani, Keşla/Azerbaijan), Linas Klimavičius (29 ani, Žalgiris/Lituania), Algis Jankauskas (36 ani, Sūduva/Lituania), Vaidas Slavickas (32 ani, Sūduva/Lituania), Rolandas Baravykas (23 ani, Žalgiris/Lituania), Egidijus Vaitkūnas (30 ani, FC Minsk/Belarus), Justinas Januševskij (24 ani, Trakai/Lituania)
Mijlocași: Donatas Kazlauskas (24 ani, Trakai/Lituania), Artūras Žulpa (28 ani, Tobol/Kazahstan), Daniel Romanovskij (22 ani, Zemun/Serbia), Deimantas Petravičius (23 ani, Falkirk/Scoția), Domantas Šimkus (22 ani, Žalgiris/Lituania), Mantas Kuklys (31 ani, Zhetysu/Kazahstan), Arvydas Novikovas (27 ani, Jagiellonia/Polonia), Gratas Sirgėdas (23 ani, Žalgiris/Lituania), Vykintas Slivka (23 ani, Hibernian/Scoția), Modestas Vorobjovas (22 ani, Trakai/Lituania)
Atacanți: Darvydas Šernas (34 ani, Sogdiana Jizzakh/Uzbekistan), Fedor Černych (27 ani, Dynamo Moscova/Rusia)
● Calcule. Pentru a putea încheia grupa din Liga Națiunilor pe prima poziție, naționala noastră are nevoie de două victorii în ultimele două jocuri, atât contra Lituaniei, sâmbătă, cât și în Muntenegru, marți. Cele 6 puncte i-ar asigura cel puțin locul secund. Poziția de lider depinde de rezultatul partidei Serbia – Muntenegru, programată tot sâmbătă, de la ora 16:00. Dacă Serbia învinge, ar fi nevoie ca aceasta să se încurce în ultima rundă, pe teren propriu, cu Lituania. Dacă va fi egalitate sau va câștiga Muntenegru, cele două victorii ale tricolorilor ar fi suficiente pentru primul loc în grupă.