Selecţionerul Victor Piţurcă a refuzat să discute viitorul său pe banca echipei naţionale a României după înfrîngerea în faţa Serbiei, însă a criticat arbitrajul italianului Mateo Trefoloni. Piţurcă a mărturisit că va analiza şansele de calificare la CM 2010 abia după meciul din Austria.
"Când primeşti goluri din faze fixe la acest nivel, este foarte greu să mai cîştigi un meci. Am primit golul trei foarte rapid, într-un moment cînd puteam să revenim pe tabelă. Puteam să marcăm şi golul trei, însă nu am fost lăsaţi. Nu am contestat arbitrajul, dar acum am fost dezavantajaţi în cîteva rînduri. Nu vreau să discut despre posibila mea schimbare din funcţia de selecţioner.
Mutu a încercat să facă foarte multe, i-au ieşit multe lucruri bune, dar păcat că nu a marcat şi el. Le-am zis băieţilor că e păcat de evoluţia lor bună, e inadmisibil că s-a primit gol dintr-o fază unde erau doi jucători de-ai noştri, dar care nu au făcut un marcaj ca lumea. Asta ne-a costat. Nu ştiu dacă ar fi fost mai bine cu Goian în duelurile cu Zigici, pentru că sîrbul nu a excelat azi.
Dorel Stoica a evoluat mai bine în repriza a doua, ca mijlocaş. Chiar discutasem că el ar putea trece oricînd în locul lui Mirel Rădoi la mijloc. El şi cu Cristi Tănase pot fi reale cîştiguri pentru naţională. Voi vedea mâine ce schimbări voi face pentru jocul cu Austria. Costea e suspendat, Contra e accidentat şi trebuie să vedem verdictul doctorului. Guriţă merită laude pentru jocul din această seară.
Mâine vom evalua situaţia, să vedem dacă mai avem şanse la calificare. Locul I e departe de noi, dar în această grupă se mai pot întîmpla multe. În acest moment, deşi sîntem amărîţi, ne gîndim la meciul cu Austria. După aceea, pot spune mai multe", a declarat Victor Piţurcă la GSPTV.