Echipa FRF.tv l-a vizitat marți pe Florinel Coman la baza sportivă FCSB pentru a-i înmâna trofeul câștigat în urma voturilor primite în aplicația Fan Arena by FRF.
La mai puțin de o zi de partida câștigată de FCSB cu Sepsi (3-1), în care Florinel Coman și-a trecut în cont două assist-uri, fotbalistul a primit trofeul câștigat în urma evoluțiilor din luna precedentă. Cele 3 goluri și un assist din aprilie au adus echipei sale 10 puncte. Iar lui i-au adus aproape două treimi din voturile fanilor.
„Sunt fericit, le mulțumesc celor care m-au votat și au avut încredere în mine. Sper s-o țin tot așa!”, a fost mesajul lui Florinel Coman.
Referindu-se la forma sa bună, mijlocașul a spus că țintește al doilea său titlu în Liga 1 și primul cu FCSB: „A fost o perioadă foarte bună, sunt fericit în primul rând că mi-am ajutat echipa și că ne-am apropiat de primul loc. Mai sunt 3 etape, trebuie să câștigăm meciurile și să devenim campioni”.
Cum s-a schimbat Florinel Coman de la acel joc de excepție cu Anglia la EURO U21 în 2019? „M-am schimbat în bine, toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimii ani m-au făcut să fiu mai puternic. Cel mai greu moment a fost după accidentare, oricine își dorește să revină la forma de dinainte. Pe lângă antrenamente și recuperare, mental a trebuit să fiu foarte puternic”.
Despre o eventuală convocare la națională pentru meciurile cu Kosovo și Elveția din iunie fotbalistul spune că decizia îi aparține selecționerului, dar „avem șanse reale de calificare, depinde de noi. Pentru mine prezența la un Campionat European ar fi ceva fantastic, orice jucător își dorește să ajungă la un turneu final”.
Provocat să spună cum arată cariera sa, la 25 de ani, față cum și-o imagina în momentul în care a descoperit pasiunea pentru fotbal, Florinel Coman a punctat: „Nu este rea, dar mi-am imaginat-o mai bună. În ce fel? Transferat, cu goluri în Champions League”.