Reprezentativa Under 19 a României, formată din jucători născuți începând 1 ianuarie 2000, va participa în perioada 14-20 noiembrie la turneul de calificare pentru Campionatul European de anul viitor, dedicat categoriei de vârstă sub 19 ani.
Tricolorii se vor reuni luni, 5 noiembrie, la Buftea, unde se vor pregăti timp de o săptămână, până pe 12 noiembrie, când vor efectua deplasarea în Bulgaria, țara gazdă a grupei de calificare.
România va face parte din Grupa 13 alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar. Turneul de calificare se va desfășura conform următorului program:
14 noiembrie, ora 14:30: Bulgaria – România, Stadionul Hadzhi Dimitar din Sliven
17 noiembrie, ora 14:30: Grecia – România, Trace Arena din Stara Zagora
20 noiembrie, ora 14:30: România – Gibraltar, Trace Arena din Stara Zagora
Selecționerul Daniel Oprescu a anunțat lotul lărgit pentru turneul de calificare, format din 24 de jucători. Înainte de plecarea în Bulgaria, acesta se va decide asupra celor 21 de jucători care vor face deplasarea.
Portari: Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești Leordeni), Ionuț Rus (Sassuolo/Italia)
Fundași:Andrei Rus (CS Afumați), Călin Jurj (ASU Poli Timișoara), Marius Leca (FC Viitorul), Marco Ehmann (SC Dinamo 1948), Darius Țieranu (Ripensia Timișoara), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR 1907 Cluj), Antonio Manolache (FC Groningen/Olanda)
Mijlocași: Daniel Toma (FCSB), Radu Chiriac (AFC Astra), Claudiu Petrila (CFR 1907 Cluj), Ovidiu Horșia (Academica Clinceni), Antonio Sefer (FC Groningen/Olanda), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 Club Sportiv), Raoul Baicu (U Craiova 1948 Club Sportiv), Marian Șerban (U Craiova 1948 Club Sportiv), Andrei Șerban (Chindia Târgoviște)
Atacanți: Florin Burghele (FC Universitatea Cluj), Alexandru Stoica (CS Balotești), Gabriel Răducan (SC Dinamo 1948), Luis Nițu (U Craiova 1948 Club Sportiv)
*Jucătorii Valentin Mihăilă, Raoul Baicu și Marian Șerban, convocați de la U Craiova 1948 Club Sportiv, se vor alătura lotului la finalul săptămânii viitoare, ținând cont de angrenarea lor în meciurile din Liga 1.
Primele două clasate în fiecare grupă se califică la Turul de Elită
Echipele care se vor clasa pe primele două locuri în cele 13 grupe se vor alătura celor două echipe calificate direct la Turul de Elită, Portugalia și Germania. Turul de Elită se va disputa în primăvara anului 2019.
La finalul Turul de Elită, câștigătoarele celor 7 grupe, alături de țara gazdă, Armenia, vor participa la Campionatul European care se va desfășura în iunie 2019.