– Domnule Belodedici, o primă acțiune importantă pentru viitoarea echipă națională U15, cum vi se pare nivelul arătat de copiii veniți la selecție?
– E un nivel bun, o dovadă că avem copii foarte talentați. Să nu uităm faptul că acești juniori testați acum la Tărlungeni sunt cei rămași după o acțiune mult mai amplă de scouting prin toată țara. Practic, acum, aici au ajuns cei mai buni 130 din peste 1.000 de fotbaliști născuți în anul 2003 pe care i-am văzut la foarte multe meciuri.
– Dumnevoastră cum erați la vârsta lor?
– Eu nu eram așa talentat, eu așa cred. I-am văzut determinați, dornici să arate că sunt foarte buni și pot juca la echipa națională. Acum, misiunea noastră este să-i vedem pe cei mai buni, care să facă pe viitor parte din lotul care va forma viitoarea națională U15. Sunt copii talentați individual, ei trebuie formați să poată arăta și ca o echipă.
– Vă cer sfatul, sunt interesați de ce le transmiteți?
– Suprinzător, deși sunt foarte tineri, ne cunosc. Și pe mine, și pe Ionel Augustin și pe Țiți Dumitriu. Și sunt mereu atenți la ce le comunicăm, la ce mesaje le transmitem. Le-am și spus să nu fie dezamăgiți pentru că unii vor pleca acasă, dar la această vârstă ei trebuie să continue să joace, să se dezvolte și toți vor fi în atenția noastră.