Reprezentativa Under 18 a României, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2001, va desfășura un stagiu de pregătire în Cipru, unde va disputa și două meciuri amicale în compania țării gazdă.
Tricolorii se vor reuni luni, 28 ianuarie, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia, unde se vor pregăti până joi, 31 ianuarie, când vor efectua deplasarea în Cipru.
Cele două partide se vor disputa pe stadionul Municipal din Paralimni, conform următorului program:
5 februarie: Cipru U18 – România U18, ora 15:00
7 februarie: Cipru U18 – România U18, ora 15:00
Lotul convocat de selecționerul Laurențiu Roșu pentru această acțiune:
Portari: Luis Ludoșan (FC Union Berlin), Zsombor Papp (Puskas Akademia FC)
Fundași: Alexandru Sîrbu (U Craiova 1948 Club Sportiv), Ștefan Nedelcu (AFC Metalul Buzău), Andrei Șumlea (Atletic Zalău), Tudor Telcean (Universitatea Cluj), Andres Dumitrescu (FC Pitești), Marcel Chiorean (Sporting Juniorul Vaslui), Gabriele Boloca (Juventus Torino)
Mijlocași: Vlad Mitrea (Inter Milan), Aurel June (Sporting Juniorul Vaslui), Salvatore Marrone (Academica Clinceni), Alexandru Enache (FCSB), Cosmin Atanase (Chindia Târgoviște), Eduard Vraciu (FC Voluntari), Vasile Hagiu (Sporting Juniorul Vaslui), Alexandru Negrean (FC Viitorul), Răzvan Fica (CFR 1907 Cluj)
Atacanți: Leonard Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației), Cătălin Vaida (AFC Ardealul Cluj)
În toamnă încep calificările la EURO 2020
Tricolorii vor debuta în preliminariile Campionatului European Under 19 în luna octombrie, împotriva Spaniei, Serbiei și Lituaniei. Partidele se vor desfășura în Serbia, în perioada 8-14 octombrie, conform următorului program:
8 octombrie 2019: Spania – Lituania, România – Serbia
11 octombrie 2019: Spania – România, Serbia – Lituania
14 octombrie 2019: Spania – Serbia, Lituania – România
La Turul de Elită, programat în luna martie a anului 2020, se califică primele două clasate în cele 13 grupe și cel mai bun loc trei, cărora li se alătură Portugalia.
La Campionatul European Under 19, care se va disputa în luna iulie a anului 2020, se vor califica cele șapte câștigătoare ale grupelor împreună cu țara gazdă, Irlanda de Nord.