Tricolorii U18 au debutat cu o înfrângere la limită în cadrul turneului La Manga din Spania.
Adversară a fost naționala similară a Norvegiei, gazda turneului, baza de pregătire aparținând federației nordice.
Pentru naționala noastră, care va participa la EURO 2021 sub 19 ani în calitate de gazdă, au evoluat:
1. Tătaru – 2. Grosu (13. Iana, 75), 3. Chilili (17. Buta, 75), 5. Mitran, 4. Stefanovici – 6. Perianu-cpt. (18. Botond, 75), 8. Grameni – 7. Stoica (24. Danciu, 75), 10. Pitu (22. Bani, 75), 11. Bălan (16. Peto, 75) – 9. Munteanu. Selecționer: Daniel Oprescu
Rezerve: 12. Hindrich – 15. Tălmaciu, 20. Pascu, 21. Sima,
Norvegia a început în următoarea formulă:
1. Tangvik – 2. Tveiten, 4. Jenssen, 18. Henriksen, 19. Wolfe – 7. Aarstad, 5. Kostandinov, 9. Tounekti, 14. Hafstad – 10. Sundberg, 11. Palumbo. Selecționer: Leif Gunnar Smerud
Rezerve: 12. Ulla – 3. Gangdal, 6. Pedersen, 8. Tongnoy, 13. Melkersen, 15. Hallsteinsen, 16. Sodal, 20. Baisotti
Norvegia a deschis scorul în minutul 35 prin Palumbo, care l-a învins pe Tătaru cu un șut din lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri. Tot el a mărit avantajul imediat după pauză, în minutul 47, iar nordicii au reușit să ducă scorul la 3-0 în minutul 56, atunci când Tounekti a marcat și el.
Finalul le-a aparținut tricolorilor, care au controlat jocul și au reușit să reducă din diferență prin golurile lui Bălan (64) și Bani (90+2).
Urmează pentru naționala noastră jocurile cu Portugalia (9 februarie, ora 16:00) și cu Turcia (11 februarie, ora 16:00).
Lotul convocat pentru această acțiune:
Portari: Otto Hindrich (CFR Cluj), Alexandru Tătaru (Fotbal Club Rapid)
Fundași: Darius Grosu (FC Viitorul), Andrei Iana (LPS Cetate Deva), Ionuț Mitran (Universitatea Craiova), David Tălmaciu (AS Municipal SR Brașov), Alexandru Chilili (FC Voluntari), Nicolae Sima (FC Viitorul), Ștefan Stefanovici (CS Sporting Juniorul Vaslui), Mădălin Pascu (Unirea Slobozia)
Mijlocași: Ovidiu Perianu (FCSB), Constantin Grameni (FC Viitorul), Botond Szondi (FK Csikszereda Miercurea Ciuc), Ianis Stoica (FC Petrolul Ploiești), Leon Peto (FSV Mainz 05/Germania), Alexi Pitu (FC Viitorul), Ahmed Bani (SC Dinamo 1948), Gabriel Buta (FC Viitorul)
Atacanți: Marian Danciu (Universitatea Craiova), Florin Bălan (FC Voluntari), Louis Munteanu (FC Viitorul)
Tricolorii sunt calificați direct la EURO U19 din 2021
Actuala generație U18, care începând din vară devine U19, este calificată direct la Campionatul European U19 din 2021 din postura de țară gazdă și nu va disputa preliminarii. Federația Română de Fotbal a câștigat în toamna anului 2019 dreptul de a găzdui turneul final Under 19 din 2021.
Pentru celealte șapte locuri puse în joc pentru turneul final se vor lupta 52 de asociații, în faza grupelor de calificare, urmând ca la Turul de Elită să li se alăture și Portugalia. În final, șapte echipe vor veni la București unde alături de reprezentativa noastră vor lupta pentru titlul de campioană europeană.