Echipa națională antrenată de Daniel Oprescu a debutat cu o înfrângere în Rusia, acolo unde se dispută grupa 1 a Turului de Elită, ultimul înaintea calificării la Campionatul European.
Tricolorii U19 au fost învinși cu scorul de 5-0, într-un meci ce s-a disputat pe stadionul Kuban din Krasnodar. La pauză, irlandezii au condus cu scorul de 2-0, prin reușitele lui Afolabi (9) și Smallbone (11).
La reluare, aceștia au mai înscris de trei ori, Afolabi și Smallbone reușind câte o “dublă”, în timp ce Petrila a înscris în propria poartă.
România a avut șansa golului de onoare, dar Vladimir Screciu a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 75.
Pentru echipa noastră urmează Rusia, pe 23 martie (ora 11:00),iar ultimul joc al grupei îl vom disputa pe 26 martie (ora 16:00) contra Azerbaidjanului.
Irlanda – România 5-0
Au marcat: Afolabi (9, 64), Smallbone (11, 53), Petrila (57 – autogol)
România: 1. Cristea – 2. Rus (7. Țîrlea, 32), 5. Ehmann, 15. Screciu, 4. S. Șerban (3. Ispas, 58) – 20. Manolache (cpt.) (10. Sefer, 33), 8. Chiriac – 19. Baicu (14. Horșia, 79), 13. Mihăilă, 11. Petrila – 18. Mitruscsak (9. Banyoi, 58). Rezerve: 12. Târnovanu, 6. Leca, 17. M. Șerban. Selecționer: Daniel Oprescu
Irlanda: 1. Maher – 2. Lyons (13. Gaston, 84), 5. McEntee, 4. James (12. Mcguinness, 80), 3. Ledwidge – 8. Knight, 10. Smallbone (14. Connell, 71), 6. Bolger (cpt.) – 7. Reghba (22. O’Farrell, 71), 9. Afolabi, 11. Ferry (17. Wright, 80). Rezerve: 16. Mcmahon, 15. Grant, 18. Morahan, 19. Ebosele. Selecționer: Tom Mohan
De la aceeași oră, tricolorii U17 debutează la Turul de Elită contra Austriei.
Pentru a se califica la Campionatul European U19 găzduit de Armenia, în iulie, România trebuie să câștige grupa din care mai fac parte Irlanda, Rusia și Azerbaidjan.
Lotul convocat pentru Turul de Elită este următorul:
Portari: Ștefan Târnovanu (Sportul Snagov), Andrei Cristea (Gaz Metan Mediaș), David Duțu (SC Popești-Leordeni)
Fundași: Andrei Rus (SCM Gloria Buzău), Alexandru Ţîrlea (Real Madrid), Vladimir Screciu (RC Genk), Marius Leca (FC Viitorul), Antonio Manolache (ACS Poli Timișoara), Marco Ehmann (ASSCS Farul Constanța), Sorin Șerban (CS Minaur Baia Mare), Rareș Ispas (CFR Cluj)
Mijlocași: Marian Șerban (CS Mioveni), Daniel Toma (ASSCS Farul Constanța), Radu Chiriac (AFC Astra), Raoul Baicu (U Craiova 1948 CS SA), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Antonio Sefer (Fotbal Club Rapid), Valentin Mihăilă (U Craiova 1948 CS SA), Ovidiu Horşia (Academica Clinceni)
Atacanți: Andrei Banyoi (Șoimii Lipova), Leonardo Mitruscsak (Plimob Sighetu Marmației)