Pedri (FC Barcelona) poate fi una dintre vedetele EURO 2023 găzduit de România FOTO: Agerpres

La turneul final pe care îl vom găzdui în 2023 vor participa jucători născuți după 1 ianuarie 2000, deja multe vedete în devenire pe care le urmărim săptămânal în ligile de top și în cupele europene.

Se pot schimba multe în cei trei ani care ne despart de EURO U21 găzduit de România, parcursul jucătorilor e imprevizibil, cu atât mai mult al celor tineri. Dar dacă privim spre talentele în afirmare ale Europei la acest moment putem trage o concluzie deja despre turneul final din 2023: va fi spectacol, cu siguranță! Indiferent de țările calificate!

Am analizat jucătorii europeni născuți în 2000, 2001 și 2002, cu excepția celor convocați deja la naționalele de seniori. Firește, totul e relativ, iar mulți dintre cei menționați mai jos au șanse uriașe să intre până atunci în circuitul primelor reprezentative, lipsind astfel de la Europeanul de tineret. La fel cum alte valori pot să apară, chiar și născute în 2003 sau mai tinere!

Am abordat această categorie de vârstă evidențiind top 5 pe fiecare post la nivel continental potrivit cotei de piață (transfermarkt.de), un reper subiectiv și poate insuficient, având în vedere că scoate în față fotbaliști din ligile mari ale Europei. De aceea, am completat și cu alți jucători, reprezentanți ai celorlalte țări de pe continent.

La capitolul portari, îi putem vedea pe croatul Kotarski (Ajax) sau turcul Destanoglu (Beșiktaș), dar de departe cel mai valoros goalkeeper ar putea veni din Franța.

8 Meslier (Leeds United) Franța
2,2 Scherpen (Ajax) Țările de Jos
2,1 Carnesecchi (Atalanta) Italia
2 Plizzari (Reggina) Italia
1,5 Vandevoordt (Genk) Belgia

Cei mai valoroși fundași dreapta vin din fotbalul englez, însă pe lângă top 5 sunt de remarcat bosniacul Dedic (RB Salzburg), italianul Bellanova (Pescara), germanul Vagnoman (Hamburg) sau norvegianul Pedersen (Molde).

22 Aarons (Norwich) Anglia
18 Lamptey (Brighton) Anglia
8 Esteves (Reading) Portugalia
7,5 Tavares (Alaves) Portugalia
7 Hoever (Wolves) Țările de Jos
Lamptey (Brighton) este unul dintre jucătorii care pot reprezenta Anglia la EURO U21 de peste 3 ani
FOTO: Agerpres

Stoperii sunt o “afacere” 100% din Hexagon, dar fundași de excepție se anunță la consacrare și lusitanul Quaresma (Sporting), croatul Gvardiol (Dinamo Zagreb), italianul Lovato (Verona), elvețianul Stergiou (St. Gallen) ori grecul Michailidis (PAOK).

25 Badiashile (Monaco) Franța
22,5 Saliba (Arsenal) Franța
22,5 W. Fofana (Leicester) Franța
15 Simakan (Strasbourg) Franța
11 Nianzou (Bayern Munchen) Franța

Pe flancul stâng al defensivei, i-am putea regăsi oricând într-o echipă ideală pe germanul Katterbach (Koln), lusitanul Nuno Tavares (Benfica), olandezul Bakker (PSG), scoțianul Hickey (Bologna) sau rusul Stepanov (Rotor Volgograd). Totuși, topul e alcătuit din:

20 Ait Nouri (Wolves) Franța
20 Sessegnon (Hoffenheim) Anglia
12 N. Mendes (Sporting) Portugalia
11 B. Williams (Man. United) Anglia
8 M. Sanchez (Atl. Madrid) Spania

Într-un 4-3-3 imaginar și ideal, avem nevoie de un mijlocaș defensiv, iar opțiunile ar putea fi croatul Palaversa (Getafe), rusul Umyarov (Spartak Moscova), danezul Frendrup (Brondby) sau sârbul Topic (Vojvodina). Top 5 al cotelor de piață e însă împărțit între englezi și francezi:

16 Tchouameni (Monaco) Franța
7,2 Skipp (Norwich) Anglia
7 Chotard (Montpellier) Franța
5,5 K. Thuram (Nice) Franța
5 Longstaff (Newcastle) Anglia

Pentru postul de mijlocaș central, i-am putea vedea pe norvegianul Evjen (Alkmaar), lusitanul Dantas (Bayern Munchen), irlandezul Smallbone (Southampton), austriacul Schmid (Werder) sau spaniolul Vecendo (Bilbao). Alături de următorii:

12 Caqueret (Lyon) Franța
7,5 Vranckx (Mechelen) Belgia
7,5 Ricci (Empoli) Italia
7,5 Gilmour (Chelsea) Scoția
6 Gibbs-White (Swansea) Anglia

Mijlocaș ofensiv în echipa noastră ar putea ajunge francezii Adli (Bordeaux) și Diop (Monaco), ibericul Sancet (Bilbao), polonezul Marchwinski (Lech Poznan), georgianul Davitashvili (Rotor Volgograd). Dar spaniolii domină cotele de piață:

30 Pedri (Barcelona) Spania
10 Aouachiche (St. Etienne) Franța
7,5 R. Lopez (Sociedad) Spania
7 F. Vieira (Porto) Portugalia
7 Baro (Porto) Portugalia

Pentru extrema stângă avem multe opțiuni remarcabile, astfel că rămân cumva în afara clasamentului englezul Gordon (Everton), croatul Marin (Monza) sau suedezul Abraham (AIK Stochkolm).

15 Gouiri (Nice) Franța
11 Barrenetxea (Sociedad) Spania
9 B. Gil (Eibar) Spania
8 Stevanovic (Partizan) Serbia
6 Geubbels (Monaco) Franța

Pe flancul ofensiv drept, cu cote de piață apropiate celor din top 5 ar fi lusitanul Rafael Camacho (Sporting), suedezul Nygren (Heerenveen) sau ucraineanul Tsitaishvili (Dinamo Kiev). Iată însă „laureații”:

6 Daramy (Copenhaga) Danemarca
6 Madueke (PSV) Anglia
5,4 Clarke (Tottenham) Anglia
4,5 Vignato (Bologna) Italia
4 Mollejo (Getafe) Spania
Danezul Daramy a jucat împotriva României în preliminariile EURO U21 de anul viitor
FOTO: Alex Nicodim

Încheiem cu atacantul central, unde lupta e și mai intensă! Talent pur, deși cote de piață mai mici, la olandezul Zirkzee (Bayern Munchen), belgianul Openda (Vitesse) polonezul Bialek (Wolfsburg) sau portughezul Goncalo Ramos (Benfica).

25 Fabio Silva (Wolves) Portugalia
15 Brewster (Sheffield United) Anglia
10 Salcedo (Verona) Italia
9 Esposito (SPAL) Italia
9 Adeyemi (RB Salzburg) Germania

Încheiem cu o echipă de vis, imaginată în sistem 3-4-3, alcătuită din jucători eligibili pentru EURO U21 din 2023, născuți în intervalul 2000-2002, dar care au intrat deja în circuitul seniorilor și care aproape cert vor absenta de la acest turneu final.

Rezerve: Pavlovic (Monaco/Serbia), Ampadu (Sheffield United/Țara Galilor), Botman (Lille/Olanda), Graveneberch (Ajax/Olanda), Saka (Arsenal/Anglia), Szoboszlai (RB Salzburg/Ungaria), F. Torres (Man. City/Spania), Hudson-Odoi (Chelsea/Anglia), Boadu (Alkmaar/Olanda), Vlahovic (Fiorentina/Serbia), Kean (PSG/Franța)