Jucătorul care a făcut un EURO U21 memorabil și care, între timp, a debutat și la prima reprezentativă a revenit din vacanță și se pregătește intens cu colegii de la FCSB pentru startul părții a doua a sezonului.
Vineri, după o nouă sesiune de antrenament la club, Florinel Coman a primit trofeul ”Golul Anului 2019” pentru reușita sa din finalul meciului cu Anglia de la Campionatul European U21. Golul său a adunat cele mai multe voturi ale fanilor pe pagina de Facebook a Echipei Naționale într-o competiție care s-a desfășurat pe întreaga durată a lunii decembrie 2019.
În finala concursului, Coman l-a învins pe colegul său de la națională, George Pușcaș, care a candidat și el cu reușita sa din partida cu Feroe, din preliminariile EURO 2020.
„Mulțumesc tuturor suporterilor care m-au votat. A fost un an greu în care am muncit foarte mult. Din fericire s-au văzut și performanțele”, spune Florinel Coman.
Ce a simțit în meciul cu Anglia și ce a însemnat pentru el experiența EURO 2019?
„Am intrat în joc într-un moment cheie, am scos acel penalty și apoi am văzut reacția fanilor români care ne-au încurajat, am văzut fericirea pe chipul lor. E un sentiment plăcut cu care nu m-am mai întâlnit. Cred că EURO 2019 m-a lansat, după acel turneu am avut o încredere foarte mare”, spune tricolorul.