Sâmbătă, 8 septembrie, tricolorii U21 s-au pregătit în Portugalia, ultimul antrenament înainte de revenirea în țară pentru meciul cu Bosnia-Herțegovina.
Selecționerul Mirel Rădoi a împărțit lotul de jucători în două grupe. Titularii din meciul cu lusitanii au rămas la hotel pentru a face recuperare, iar ceilalți jucători s-au deplasat la teren, la antrenament. Ședința de pregătire a durat aproximativ 80 de minute, iar la final jucătorii noștri au exersat șuturile de la distanță.
Vineri, 7 septembrie, la Pacos de Ferreira, România a obținut o victorie importantă în fața reprezentivei gazdă, 2-1, după un meci pe care l-a încheiat în inferioritate, după eliminările lui Nedelcearu și Ivan.
Tricolorii vor reveni în țară duminică, 9 septembrie, iar a doua zi se vor deplasa la Ovidiu, acolo unde marți, la ora 19:00, vor întâlni Bosnia-Herțegovina, o altă contracandidată la calificarea la Campionatul European 2019 din Italia și San Marino.
Prezența la turneul final ar fi prima a naționalei U21 după cea din 1998. Tricolorii U21 sunt neînvinși și ocupă poziția a treia în grupa preliminară, de unde se califică direct la EURO doar prima clasată. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a stabili încă două selecționate care merg la CE 2019.
Lotul României pentru meciurile cu Portugalia și Bosnia-Herțegovina:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Andrei Vlad (FCSB), Cătălin Căbuz (Hermannstadt)
Fundași: Radu Boboc (FC Viitorul), Florin Ștefan (OSK Sepsi), Florin Borța (U Craiova 1948 Club Sportiv), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Alex Pașcanu (Leicester), Adrian Rus (OSK Sepsi), Ionuț Nedelcearu (UFA)
Mijlocași: Marco Dulca (Swansea City), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 Club Sportiv), Ianis Hagi (FC Viitorul), Sebastian Mailat (CFR 1907 Cluj), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Olimpiu Moruțan (FCSB), Alexandru Mățan (FC Viitorul), Darius Olaru (Gaz Metan)
Atacanți: Adrian Petre (Esjberg), Florinel Coman (FCSB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Clasamentul grupei:
Bosnia-Herțegovina | 8 | 6 | 0 | 2 | 22-5 | 18 |
ROMÂNIA | 7 | 4 | 3 | 0 | 11-4 | 15 |
Portugalia | 7 | 4 | 1 | 2 | 18-9 | 13 |
Țara Galilor | 7 | 3 | 1 | 3 | 8-9 | 10 |
Elveția | 8 | 2 | 1 | 5 | 7-15 | 7 |
Liechtenstein | 7 | 0 | 0 | 7 | 2-26 | 0 |
S-au jucat:
Bosnia-Herțegovina – Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein – ROMÂNIA 0-2, Elveția – Bosnia-Herțegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA 1-3, Elveția – Țara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA – Elveția 1-1, Portugalia – Țara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveția – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herțegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveția 0-2 (10.11.2017), ROMÂNIA – Portugalia 1-1 (10.11.2017), Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina 0-4 (10.11.2017), Portugalia – Elveția 2-1 (14.11.2017), Țara Galilor – ROMÂNIA 0-0 (14.11.2017), Bosnia-Herțegovina – Țara Galilor 1-0 (23.03.2018), Portugalia – Liechtenstein 7-0 (23.03.2018), Elveția – Portugalia 2-4 (27.03.2018), Liechtenstein – Bosnia-Herțegovina 0-4 (27.03.2018), Portugalia – ROMÂNIA 0-2, Țara Galilor – Liechtenstein 2-1, Bosnia-Herțegovina – Elveția 3-0 (07.09.2018);
Meciuri rămase de disputat:
ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Elveția – Liechtenstein, Țara Galilor – Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Elveția (16.10.2018)