Selecționerul reprezentativei Under 21, Daniel Isăilă, a decis să renunțe la cei patru fotbaliști care au comis abateri disciplinare grave. Astfel, Ionuț Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre (toți de la Dinamo) și Vlad Olteanu (Sepsi OSK) au părăsit azi cantonamentul de la San Rogue, urmând să revină în țară.
Marți seara, după sosirea în Spania, selecționerul Daniel Isăilă a constatat abateri disciplinare grave în ceea ce îi privește pe cei patru. A discutat cu ei pentru a le afla punctul de vedere, iar în această dimineață a luat decizia de a renunța la ei pentru acest stagiu de pregătire.
Staff-ul tehnic al selecționatei Under 21, alături de staff-ul primei reprezentative și coordonatorii loturilor naționale, împreună cu conducerea Federației Române de Fotbal, consideră că performanța nu poate fi concepută dacă există astfel de abateri, total străine de conduita unor jucători de fotbal.