Foto: Alex Nicodim

Pentru tinerii tricolori, ziua de joi trebuia să fie cea a izbăvirii. În fața lor se afla Ucraina, „coșmarul” pentru mai mulți dintre componenții din urmă cu aproape un an și 7 luni, pe când aceștia evoluau la naționala U19.

Mirel Rădoi a văzut în acest aspect un posibil avantaj și a făcut tot a depins de el pentru a le aminti jucătorilor săi că au pierdut dramatic calificarea la EURO, cu gol în minutul 90+2, când erau în 9 oameni! Și pentru a-i face să-și dorească și mai tare revanșa! Selecționerul U21 i-a dus pe băieții săi pe același stadion, la Ploiești, și i-a băgat din primul minut pe toți cei care în 2018 au suferit.

Vlad, Băluță și Moruțan, titulari atunci, Boboc și Drăguș, doar pe bancă în 2018, au intrat cu multă determinare pe gazon alături de ceilalți colegi. Și după un debut prudent au urcat liniile până aproape de poarta adversă. În prima parte, Man a fost motorul echipei, a intrat în combinații în banda dreaptă, dar și în marginea careului. În minutul 12, în urma unui triunghi de pase cu Boboc și Moruțan, acesta din urmă a rămas singur cu goalkeeper-ul advers. A încercat însă un dribling în plus și mingea a fost respinsă. Din cornerul care a urmat, Drăguș a trimis imprecis cu capul.

Băluță (14) și Ganea (18) au încercat și ei poarta de la distanță, dar de fiecare dată balonul a ocolit buturile apărate de Bilyk. Cea mai importantă șansă a oaspeților a venit în minutul 22, atunci când Topalov a trimis cu capul alături din centrarea lui Lednev.

Poate că prima parte s-a încheiat fără niciun șut clar pe spațiul porții, însă la reluare tricolorii i-au testat în câteva rânduri reflexele goalkeeperului advers. Man și apoi Oaidă din respingere (52), urmați de Chindriș, „cap” după un corner bătut de același Man, nu l-au putut învinge pe Bilyk.

De această dată înger

A făcut-o în cele din urmă Olimpiu Moruțan. Cine altcineva?! Eroul perfect pentru ZIUA REVANȘEI! Omul care își lăsa colegii U19 în zece anul trecut, de această dată a deviat excelent în plasă centrarea la punct fix a lui Boboc. 1-0!!!

Dar am mai avut acest scor contra Ucrainei, în 2018. Doar că tinerii de atunci s-au maturizat. Având alături de ei și câțiva dintre oamenii care ne-au oferit o vară de vis, au continuat atacurile fără frică și tupeul le-a fost răsplătit încă o dată. Adi Petre (80) a marcat pentru 2-0, reluând în plasă mingea trimisă cu capul de Mihăilă și respinsă de Bilyk.

A urmat eliminarea lui Marius Marin, din minutul 85, la câteva zeci de secunde după ce a intrat pe teren. Déjà vu? Nu, de această dată nu e cazul. Tot noi înscriem! Ce dribling face Petre în careul advers, înainte să reia în poarta goală! 3-0!!!

Partida se încheie cu un rezultat excelent pentru noi, care ne relansează campania de calificare la un nou EURO U21. Băieți, în 2021 vrem să strigăm iarăși din toate puterile ”Hai România!” pe stadioanele Europei!

7 campioni mondiali U20
a avut Ucraina în lotul de 20

ROMÂNIA – UCRAINA 3-0
Au marcat: Moruțan (75), Petre (80, 90+4)

ROMÂNIA: 1. Vlad – 2. Boboc, 4. Pașcanu, 15. Chindriș, 19. Velisar – 22. Moruțan (17. Olaru 76), 5. Băluță-cpt, 14. Oaidă – 8. Man (16. Marin 87), 9. Ganea (11. Petre 76), 10. Drăguș (7. Mihăilă 63). Selecționer: Mirel Rădoi
Rezerve: 12. Aioani –13. Ciobotariu, 18. Rațiu, 20. Ciobanu, 21. Neicuțescu

UCRAINA: 23. Bilyk – 4. Popov, 20. Cheberko-cpt, 3. Bykov – 13. Milovanov, 10. Lednev (14. Mudryk 71), 16. Chekh, 6. Shaparenko, 8. Dubinchak – 19. Topalov (21. Tsitaishvili 58), 11. Rusyn (9. Supriaha 71). Selecționer: Ruslan Rotan
Rezerve: 12. Kucheruk – 2. Bondar, 5. Smirniy, 7. Kozhushko, 15. Alibekov, 17. Konoplia

Programul grupei 8

6 septembrie 2019: Ucraina – Finlanda 0-2, Irlanda de Nord – Malta 0-0
10 septembrie 2019: Ucraina – Malta 4-0, Finlanda – Irlanda de Nord 1-1, Danemarca – România 2-1
10 octombrie 2019: Finlanda – Malta 4-0, Danemarca – Irlanda de Nord 2-1, România – Ucraina 3-0
14 octombrie 2019: Finlanda – Danemarca, România – Irlanda de Nord
14 noiembrie 2019: România – Finlanda
15 noiembrie 2019: Ucraina – Danemarca
19 noiembrie 2019: Irlanda de Nord – România, Danemarca – Malta
27 martie 2020: Malta – Ucraina
31 martie 2020: Ucraina – Irlanda de Nord, România – Danemarca, Malta – Finlanda
4 septembrie 2020: Danemarca – Ucraina, Malta – Irlanda de Nord, Finlanda – România
8 septembrie 2020: Finlanda – Ucraina, Irlanda de Nord – Danemarca, Malta – România
9 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Finlanda, Ucraina – România, Malta – Danemarca
13 octombrie 2020: Irlanda de Nord – Ucraina, România – Malta, Danemarca – Finlanda

Clasamentul grupei 8

Finlanda 3 2 1 0 7-1 7
Danemarca 2 2 0 0 4-2 6
România 2 1 0 1 4-2 3
Ucraina 3 1 0 2 4-5 3
Irlanda de Nord 3 0 2 1 2-3 2
Malta 3 0 1 2 0-8 1