Tricolorii lui Mirel Rădoi se pregătesc pentru cea mai mare provocare a carierei lor de până acum. În cantonamentul de la Bagno di Romagna, tinerii noștri fotbaliști transpiră din greu la antrenamente.
Duminică dimineața, lotul selecționatei Under 21 a României a avut programat un antrenament intens, de forță. După o încalzire de 15 minute, jucătorii au fost împărțiți în 5 grupe, fiecare dintre acestea urmând să execute un exercițiu de forță. Apoi, grupele schimbau locurile.
După ce s-au prezentat cu ușoare probleme medicale la reunire, Adi Rus și Alex Cicâldău au efectuat toate exercițiile cot la cot cu colegii lor. Mijlocașul craiovean s-a pregătit separat doar în partea a doua a ședinței de pregătire, când Rădoi le-a cerut jucătorilor să lucreze cu mingea.
Tricolorii au mai avut, totuși, puterea să zâmbească: “E greu, dar ne ajută! Suferim acum, însă sperăm să ne bucurăm după fiecare meci de la EURO”.
La finalul ședinței de pregătire, Adi Rus a vorbit cu reprezentații presei din România care se află în Italia. “Suntem pregătiți și foarte montați să facem o figură frumoasă. Nu am ajuns încă să studiem adversarii, dar întrebare care se pune este dacă ei se vor descurca în fața noastră, nu invers. Știm de ce suntem aici și știm ce putem. Ne dorim să facem suporterii români fericiți și să le confirmăm așteptările pentru că ei au încredere în noi. Abia așteptăm meciurile de la turneul final”, a spus fundașul central, care a explicat și care este situația sa medicală: “Am avut o pubalgie. Aș fi putut juca în ultimele două meciuri de campionat, însă am găsit înțelegere la club. Mi-am dorit enorm să fiu aici alături de băieți și mă bucur că ma aflu printre ei. M-am antrenat câte 5-6 ore pe zi ca să mă recuperez. Acum sunt apt sută la sută”.
Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în orașul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde se vor caza la Grand Hotel Forli. Aici se va sta pe durata turneului final.
Trimite până pe 15 iunie 2019 un mesaj și o fotografie pentru România U21! Acestea vor ajunge la tricolori în cantonamentul lor de la Euro și poți câștiga tricourile lor de la Campionatul European!
TRANSMITE MESAJUL TĂU AICI!
Cei 23 de jucători convocați de Mirel Rădoi la EURO 2019:
Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)
Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)
Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)
Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)
Lista adițională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Lorand Fulop (FC Botoșani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).
16 iunie, antrenament deschis publicului
Pe 16 iunie, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor pe perioada turneului final, publicul și reprezentanții mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia. Ședința de pregătire se va desfășura la Stadio Tonino Pantieri din Meldola, acolo unde vor avea loc toate antrenamentele tricolorilor pe durata Campionatului European.
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația
Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.