Selecționerul Mirel Rădoi le-a pregătit elevilor săi o nouă surpriză. După ce ieri s-au antrenat la piscina hotelului, în această dimineață, tricolorii U21 s-au pregătit pe terenul de nisip din incinta complexului.

Antrenamentul a fost unul intens, de forță explozivă. Jucătorii au fost împărțiți în 4 grupe și fiecare dintre acestea a executat, pe rând, câte un exerciții. Ședința de pregătire s-a încheiat pe gazon, unde tricolorii s-au duelat între ei, într-un joc școală.

Înainte de ședința de pregătire, Alexandru Cicâldău a dialogat cu presa română prezentă în cantonamentul tricolorilor de la Bagno di Romagna: “Sunt sigur că la acest nivel toți adversarii noștri ne vor trata cu seriozitate. Am demonstrat în preliminarii că avem valoare și că merităm să fim la EURO. Meciul cu Croația este foarte important. Mă bucur că George Pușcaș a înscris la prima reprezentativă, sunt sigur că și-a mai păstrat goluri și pentru Campionatul European. Trebuie să demonstrăm că merităm să facem pasul la prima reprezentativă, suntem foarte motivați să reușim un turneu final extraordinar”.

A fost ultimul antrenament în formulă restrânsă, pe parcursul zilei de azi se vor prezenta în cantonament fotbaliștii convocați la prima reprezentativă: Ionuț Radu, Ionuț Nedelcearu, Tudor Băluță, Dennis Man, Ianis Hagi și George Pușcaș. Cătălin Căbuz, implicat în jocurile de baraj pentru promovare/menținere în Liga 1, va ajunge în Italia pe 13 iunie.

După amiază, lotul României va merge la plimbare în Cesena.

Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în orașul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde se vor caza la Grand Hotel Forli. Aici se va sta pe durata turneului final.

Trimite până pe 15 iunie 2019 un mesaj și o fotografie pentru România U21! Acestea vor ajunge la tricolori în cantonamentul lor de la Euro și poți câștiga tricourile lor de la Campionatul European!

TRANSMITE MESAJUL TĂU AICI!

Cei 23 de jucători convocați de Mirel Rădoi la EURO 2019:

Portari: Ionuț Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundași: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Pașcanu (Leicester City), Virgil Ghiță (FC Viitorul), Florin Ștefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocași: Tudor Băluță (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaș), Denis Drăguș (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanți: George Pușcaș (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adițională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoșani), Lorand Fulop (FC Botoșani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

16 iunie, antrenament deschis publicului

Pe 16 iunie, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor pe perioada turneului final, publicul și reprezentanții mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia. Ședința de pregătire se va desfășura la Stadio Tonino Pantieri din Meldola, acolo unde vor avea loc toate antrenamentele tricolorilor pe durata Campionatului European.

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.