România U21 a obținut o nouă calificare la Campionatul European, a doua consecutivă, după o campanie în care s-a clasat pe locul 2 într-o grupă cu Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta!

Tricolorii U21 au încheiat preliminariile cu 20 de puncte, după ce a obținut 6 vctorii și 2 remize, pierzând doar două meciuri, ambele în deplasare, 0-1 în Danemarca și în Ucraina. Punctajul obținut a fost suficient pentru ca tricolorii să se numere între cele mai bune cinci locuri doi și să își asigure prezența la EURO 2021.

SELECȚIONERI

  • România U21 a fost condusă în această campanie de doi selecționeri: Mirel Rădoi și Adrian Mutu, fiecare obținând câte 10 puncte în grupă.

OFENSIVĂ

  • România a reușit să marcheze 22 de goluri în cele 10 meciuri, cu unul mai mult chiar și decât Danemarca, formație ce a câștigat grupa.

DEFENSIVĂ

  • Și apărarea tricoloră s-a descurcat mai bine decât cea daneză, doar 7 goluri primite spre deosebire de cele 9 încasate de danezi!

JUCĂTORI

  • În preliminarii, cei doi selecționeri au convocat în total 52 de jucători pentru cele 6 acțiuni ce au avut loc. Dintre aceștia, 13 nu au bifat niciun minut.
  • Ca un detaliu inedit, Andrei Rațiu este singurul dintre cei 52 de convocați care nu a evoluat deloc în România. Fundașul a fost crescut de Vilarreal (Spania) și transferat ulterior de ADO Den Haag (Țările de Jos). Alt jucător crescut în străinătate e Alexandru Pașcanu, care a jucat însă pe perioada preliminariilor la CFR Cluj și FC Voluntari, în România.

TOP 10 FOTBALIȘTI DUPĂ MINUTE JUCATE ÎN PRELIMINARII

  1. Andrei Vlad 720
  2. Alexandru Pașcanu 713
  3. Dennis Man 616
  4. Darius Olaru 548
  5. Andrei Ciobanu 530
  6. Radu Boboc 526
  7. Marius Marin 523
  8. Andrei Chindriș 507
  9. Denis Haruț 450
  10. Valentin Mihăilă 420

LAUREAȚII PRELIMINARIILOR

  • Cei mai buni marcatori: Valentin Mihăilă, cu 5 goluri, urmat de Dennis Man, cu 3 reușite.
  • Cel mai tânăr jucător utilizat: fundașul Radu Drăgușin a debutat în meciul Finlanda – România (1-3) la vârsta de 18 ani și 7 luni!

CEI 52 DE JUCĂTORI CONVOCAȚI ÎN PRELIMINARIILE EURO 2021

Portari: Marian Aioani (Chindia), Teodor Axinte, Ștefan Târnovanu (Poli Iași), Cosmin Dur-Bozoancă (U Cluj), George Micle (FC Argeș), Horațiu Moldovan (UTA), Ionuț Rus (Turris-Oltul), Andrei Vlad (FCSB);

Fundași: Andrei Rațiu (Villarreal – Den Haag), Andrei Chindriș, Denis Haruț (FC Botoșani), Radu Boboc, Virgil Ghiță (Viitorul), Denis Ciobotariu (CFR Cluj), Alexandru Pașcanu (CFR Cluj – FC Voluntari – Ponferradina), Constantin Dima (Astra), Radu Drăgușin (Juventus), Ricardo Grigore (Dinamo), Raul Opruț (FC Hermannstadt), Mihai Velisar (Gaz Metan), Ștefan Vlădoiu (Universitatea Craiova);

Mijlocași: Tudor Băluță (Brighton – Den Haag – Dinamo Kiev), Carlo Casap, Andrei Ciobanu, Marco Dulca, Alexandru Mățan (FC Viitorul), George Cîmpanu (FC Botoșani – Universitatea Craiova), Valentin Mihăilă (Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (Wigan), Vlad Dragomir (Perugia), Denis Drăguș (Standard Liege – Crotone), Ianis Hagi (Glasgow Rangers), Cătălin Itu (CFR Cluj), Claudiu Petrila (CFR Cluj – Sepsi), Marius Marin (Pisa), George Merloi, Adrian Șut (Clinceni), Olimpiu Moruțan, Răzvan Oaidă, Darius Olaru, Gabriel Simion (FCSB), Ion Gheorghe (FC Voluntari);

Atacanți: Nicolae Carnat, Valentin Costache (CFR Cluj), Florinel Coman, Dennis Man (FCSB), George Ganea (Viitorul), Robert Moldoveanu, Mihai Neicuțescu (Dinamo), Adrian Petre (Esbjerg), Andrei Sîntean (Sepsi), Louis Munteanu (Fiorentina).

*sunt evidențiate cluburile la care erau activau jucătorii în momentul convocării

Federația Română de Fotbal felicită școlile de fotbal și cluburile care au investit în descoperirea și formarea tinerelor talente autohtone și care astfel contribuie direct la dezvoltarea fotbalului românesc!

IMAGINI DIN CULISELE CALIFICĂRII

INTRĂ ÎN WWW.PELUZATRICOLORA.RO ȘI TRIMITE MESAJUL TĂU PENTRU TRICOLORII U21 CARE AU LUPTAT PENTRU CALIFICAREA LA EURO 2021!