Ambele reprezentative se pregătesc pentru finalul campaniei de calificare la Campionatul European de anul viitor din Cehia.
În Grupa 6, România ocupă locul 3, cu 9 puncte după 6 meciuri. Pe primele două poziții sunt Germania – 14 puncte și Muntenegru – 11 puncte. România va intâlni Muntenegru la București, în 4 septembrie, iar pe Germania la Magdeburg, în 9 septembrie.
În Grupa 9, Italia ocupă tot locul 3, cu 12 puncte în 6 meciuri. Primele două sunt Serbia și Belgia, fiecare cu câte 13 puncte, dar belgienii au un meci mai mult disputat. Italia se va întâlni cu Serbia la Pescara, în 5 septembrie și cu Cipru, tot acasă, în 9 septembrie.
Echipa națională de tineret Under 21 a României, alcătuită din jucători născuți în/după 1 ianuarie 1992, a disputat precedentul meci amical internațional în 13 august 2013, 0-2 cu Cipru, așadar jocul cu Italia va fi la fix un an distanță.
Viorel Moldovan, 42 de ani, și Luigi Di Biagio, 43 de ani, antrenorii celor două formații, au fost la un minut distanță de a fi adversari pe teren într-un meci al echipelor naționale.
În confruntarea din sferturile de finală ale Campionatului European din 2000 (Italia – România 2-0), Viorel Moldovan a început partida ca titular și a fost schimbat în minutul 54, în timp ce Luigi Di Biagio a intrat pe teren în minutul 55.
Naționala de tineret a adunat patru meciuri consecutive fără înfrângere. Ultimul eșec: 2-3 cu Muntenegru, la Podgorica, a fost suferit în 10 septembrie 2013. De atunci, România a obținut două victorii: 1-0 în deplasare cu Irlanda, și 3-1 acasă cu Insulele Feroe, dar a terminat și două jocuri la egalitate: 0-0 cu Irlanda, la Piatra Neamț, și 2-2 cu Germania, la Giurgiu.
Adversara noastră de miercuri, Italia a câștigat de cinci ori Campionatul European de tineret, U21. Ultima oară în 2004.
Viorel Moldovan a convocat următorul lot:
Portari: Alexandru Buzbuchi (Viitorul) și Valentin Cojocaru (Steaua).
Fundași: Cristian Manea (Viitorul), Bogdan Țîru (Viitorul), Adrian Puțanu (Viitorul), Deian Boldor (Pescara), Ioan Neag (Universitatea Cluj), Steliano Filip (Dinamo), Alin Toșca (Steaua) și Mihai Bălașa (AS Roma).
Mijlocași: Dragoș Nedelcu (Viitorul), Florin Tănase (Viitorul), Alexandru Mitriță (Viitorul), Ionuț Șerban (Dinamo, Dorin Rotariu (Dinamo), Doru Popadiuc (Ceahlăul), Claudiu Bumba (Târgu Mureș) și Alexandru Crețu (CSMS Iași).
Atacanți: George Pușcaș (Internazionale Milano), Gabriel Iancu (Steaua) și Andrei Ivan (CSU Craiova)
Iată și lotul convocat de antrenorul Di Biagio:
Portari: Bardi (Chievo Verona) și Leali (Cesena).
Fundași: Antei (Sassuolo), Bianchetti (Verona), Biraghi (Chievo Verona), Goldaniga (Perugia), Murru (Cagliari), Romagnoli (Roma), Rugani (Empoli), Sabelli (Bari) și Zappacosta (Atalanta).
Mijlocași: Battocchio (Watford), Benassi (Torino), Cataldi (Lazio), Crisetig (Cagliari), Dezi (Crotone), Molina (Atalanta), Sturaro (Genoa) și Viviani (Latina).
Atacanți: Belotti (Palermo), Berardi (Sassuolo), Bernardeschi (Fiorentina), Longo (Cagliari) și Trotta (Fulham).