La finalul partidei cu Danemarca, selecționerul reprezentativei Under 21 a României, Mirel Rădoi, a vorbit despre stagiul de pregătire efectuat în peninsula iberică.
Fostul internațional român s-a declarat mulțumit de modul în care s-au pregătit elevii săi.
“Din punct de vedere al strategiei pe care am avut-o, aspectele tactice le-am acoperit, cu un minus în partida cu Spania. Cu Danemarca, însă, mi-au plăcut primele 80 de minute. În finalul meciului a fost haos, toată lumea voia să marcheze și ne-am pierdut organizarea. E normal ca jucătorii să își dorească să arate că merită să fie la Euro, dar ei ar trebui să știe că vreau ca fiecare să demonstreze în cadrul echipei că merită să facă parte din acest grup și că valoarea individuală trebuie să fie pusă în colectiv. Altfel, nu vom avea succes, indiferent de ce adversar vom întâlni. Unul dintre planurile noastre a fost ca, înfruntând Danemarca, formație pe care o vom întâlni și în preliminariile viitoare, să oferim câteva minute jucătorilor ce se află în vederea mea pentru campania ce va începe în toamnă”, a spus Rădoi.
De asemenea, jucătorii Florinel Coman și Denis Drăguș, autorul golului în partida cu Danemarca, au oferit declarații, aceștia vorbind și despre Euro 2019.
“Privim cu speranță spre Euro, ne-am pregătit foarte bine în ultima săptămână. Am făcut lucruri bune în aceste două amicale. Sigur că mai sunt lucruri de pus la punct, dar o luăm pas cu pas și sper să arătăm și mai bine la startul turneului final. Nu simțim nicio presiune, nu avem nimic de pierdut. Ne ducem în Italia să jucăm cel mai bun fotbal al nostru”, a declarat Florinel Coman.
“Mă simt bine, mă bucur că am înscris golul decisiv cu Danemarca și că am câștigat. Zâmbesc pentru că sunt bucuros că am marcat, aveam nevoie de această reușită. Consider că oricine vine aici, la echipa națională, trebuie să dea totul. Concurența e mare și trebuie să demonstrezi că meriți tricoul. De când există regula U21 sunt și mulți jucători cu meciuri în Liga 1”, a zis Denis Drăguș.
Pentru România U21 urmează Campionatul European de tineret, care va debuta pe 16 iunie. Adversarii tricolorilor vor fi Croația (18 iunie, San Marino, 19:30), Anglia (21 iunie, Cesena, 19:30) și Franța (24 iunie, Cesena, 22:00).
GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franța, România, Croația
Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30*), Anglia – Franța (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franța – Croația (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00), Croația – Anglia (San Marino, 22:00)
*Ora României
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 orașe din Italia și în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câștigătoarele și cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.