În primele două jocuri ale grupei, ”tricolorii” au pierdut în fața Azerbaijanului, 2-6, și au câștigat contra Angliei, 5-2. Alte rezultate în grupa României: Anglia – Moldova 5-3, Azerbaijan – Moldova 4-0.
 
Contra Moldovei, jucătorii noștri s-au văzut conduși cu 3-1 în partea secundă, Dobre fiind unicul marcator. Până la final, Posteucă și Tănase au reușit să egaleze și să trimită partida în prelungiri și, ulterior, la lovituri de departajare. Acolo, Măciucă, Dobre și Tănase au înscris, au adus victoria României, 3-2, și punctul de care echipa avea nevoie pentru a se clasa între primele trei selecționate. 
 
Înaintea disputării ultimului joc din grupă, Anglia – Azerbaijan, România este sigură de calificarea la Turneul Final de promovare în Divizia A, programat în perioada 20-23 august, în Estonia. Acolo vor participa șase din cele opt selecționate aflat în grupele de calificare alături de Estonia (gazdă) și de echipa clasată pe ultimul loc în prima divizie.
 
Cea de-a doua grupă de calificare este formată din Cehia, Andorra, Turcia și Norvegia. Rezultate: Andorra – Turcia 0-5, Cehia – Norvegia 6-9, Cehia – Andorra 5-3, Turcia – Norvegia 7-3, Norvegia – Andorra 4-0.
 
Lotul României pentru turneul din Ungaria a fost următorul:
 
Laurențiu Gheorghe, Ionuț Florea – portari; Iulian Răvoiu, Adrian Tănase, Ionel Posteucă, Gabriel Dobre, Dorel Zaharia, Raj Carauleanu, Marian Măciucă, Viorel Farcaș (antrenor-jucător)