Daniel Barbăneagră este unul dintre suporterii naționalei care nu ratează meciurile tricolorilor nici când se află în larg.

Student în anul terminal la Marină, navigator de meserie, Daniel, un tânăr de 22 de ani, poartă fularul naționalei peste tot în lume, pe toate continentele. „L-am avut cu mine și în America, și în Asia, și în toată Europa. Nu mi-a fost nicăieri rușine să vadă lumea că-s român”.

Își amintește cu drag de experiența de la meciul România – Elveția, când am sărbătorit calificarea la EURO 2024: „O experiență frumoasă am trăit la momentul calificării din meciul cu Elveția. Eram în Golful Mexic, la ancoră, cu toți ceilalți colegi români la bordul navei. Chit că era zi de lucru, am spus pauză, ne am adunat în camera de recreere, am amenajat locul cu fularul luat de acasă «Luptăm împreună». Gata pregătiți de vizionare, mai puțin superiorul meu… am rezolvat pe urmă această problemă. Cel mai emoționant moment era când fugea semnalul de la țărm, stăteam cu sufletul la gură, până ne-am gândit să punem și grafica la cea mai mică calitate pentru a nu mai întrerupe meciul. Îi mulțumesc și acum colegului care ne-a ajutat cu conexiunea lui la internet ca să putem urmări meciul. A urmat o zi frumoasă și mult mai fericită, am muncit cu spor pe urmă, uitând astfel și de dorul de casă. A fost un moment în care am simțit MÂNDRIE”.

Daniel nu va putea fi pe stadion la meciurile de la Campionatul European, urmând a plecat în voiaj, însă va fi cu sufletul alături de tricolori: „Băieți, sper să faceți românii fericiți în această vară! Hai, România!”.