Peste 3,3 milioane de suporteri au vizitat Fan Zone-urile din orașele germane, număr la care au contribuit din plin și fanii tricolori.
Zonele dedicate suporterilor din cele 10 orașe gazdă au fost unele dintre principalele atracții de până acum la Campionatul European, cu cel mai mare flux de oameni înregistrat pe 19 și 23 iunie, când aproximativ 450.000 de fani au vizitat spațiile special amenajate, menționează datele UEFA.
La toate meciurile din faza grupelor, România a avut spații create special pentru suporterii tricolori, unde aceștia au participat la concursuri, au avut ocazia să întâlnească foști fotbaliști români sau vedete autohtone. Zeci de mii de fani au vizitat cornerele României din München, Köln și Frankfurt.
Un turneu mai sustenabil, la care am contribuit și noi
UEFA și-a propus să reducă semnificativ numărul zborurilor la care apelează echipele participante la EURO 2024, iar acest obiectiv a fost atins cu brio: comparativ cu turneul din 2016, au fost operate cu 75% mai puține zboruri ale echipelor naționale, care au putut să facă deplasările pe teritoriul Germaniei cu trenul sau autobuze. De altfel, inclusiv tricolorii au ales să parcurgă distanțele cele mai lungi – către München și Köln – cu trenul. Același mijloc de transport va fi folosit de naționala noastră și pentru meciul din optimi, disputat tot la München.
Parteneriatele cu Deutsche Bahn și companiile de transport public din orașe au ajutat și fanii să călătorească mai sustenabil la meciuri: peste 200.000 dintre ei au călătorit cu trenurile pe distanțe lungi, iar mai mult de jumătate de milion au folosit Fan Pass, ticketul de călătorie gratuit, valabil 36 de ore, pe care fanii l-au putut descărca în baza biletului la meci.
Un alt aspect important implementat în premieră la acest turneu au fost biletele de meci 100% electronice – o premieră în istoria Campionatelor Europene, care ajută la reducerea consumului de hârtie.