171 de voluntari au făcut parte din echipa de organizare a tragerii la sorți UEFA EURO 2020, ce a avut loc pe 30 noiembrie la București.
Voluntarii selectați și coordonați de echipa de management al voluntarilor de la EURO 2020 la București au fost repartizați în cele 15 departamente, între care Logistică, Media, Acreditări, Catering, Operațiuni, VIP Welcome.
„Am avut alături de noi cea mai bună echipă de voluntari. Mulți dintre ei ar putea lucra oricând în birourile de la Nyon. Mulțumim!”, a fost mesajul Laviniei Joinetz, UEFA Accreditation Team.
Kostas Zotos, UEFA Logistics, a apreciat, de asemenea, contribuția voluntarilor de la București: „Este foarte greu să găsim voluntari care vorbesc limba engleză atât de bine. În București, a fost depășit nivelul așteptărilor noastre. Voluntarii au fost foarte motivați, disponibili și bucuroși să facă parte din acest eveniment. Le suntem recunoscători”.
„Sunt foarte mulțumită de voluntarii care au avut un rol important în buna desfășurare a evenimentului. Am demonstrat că românii pot organiza evenimente de mare anvergură și mai ales că suntem pregătiți să găzduim cu succes UEFA EURO 2020. Voluntariatul în sport are mare potențial cu acești oameni motivați, pregătiți și dedicați”, spune Diana Pirciu, Volunteer Manager UEFA EURO 2020.
Media de vârstă a voluntarilor a fost de 29 de ani. Doi dintre cei 171 care au lucrat pentru tragerea la sorți, un polonez și un grec, au venit special în România pentru a lua parte la acest eveniment.
„Sentimentul că am contribuit la un eveniment de amploare, cu care poate ne întâlnim o singură dată în viață, este de nedescris. Prieteniile legate, momentele petrecute alături de idolii pe care altfel îi poți vedea doar la televizor rămân pentru totdeauna și reprezintă parte din frumusețea voluntariatului”, spune Karina, voluntar UEFA EURO 2020.
La ceremonia de final, toți voluntarii au avut oportunitatea de a se fotografia alături de trofeul Henri Delaunay, ce va fi acordat campioanei europene în 2020, și au primit, în mod simbolic, certificatele de ”absolvire”.
Pe durata celor patru partide de la EURO 2020 găzduite de București, o mie de voluntari vor fi cooptați în echipa de organizare.