Cu această ocazie, Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, sprijină implementarea Agendei 2030.
Dezvoltarea durabilă este despre echilibru și responsabilitate. Este despre satisfacerea nevoilor noastre prezente fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Sportul ne oferă un exemplu clar în acest sens.
Sportul este despre competiție corectă, în primul rând cu tine însuți, despre antrenament constant, despre spirit de echipă, despre ambiție și perseverență. Aceasta este mentalitatea de care avem nevoie pentru a construi o societate durabilă. La fel cum sportivii își setează obiective și lucrează neîncetat pentru a le atinge, și noi trebuie să ne implicăm activ în protejarea mediului, în promovarea justiției sociale și în îmbunătățirea calității vieții pentru toți cetățenii.
Agenda 2030 cuprinde cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune ambiţioasă pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.
FRF se angajează să-și reducă impactul asupra mediului și să promoveze valorile dezvoltării durabile în sportul românesc. În acest context, în mai, anul acesta, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély, consilier de stat, au semnat un acord de colaborare.
FRF este prima federație sportivă din România care semnează un astfel de acord cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, arătându-și astfel angajamentul pentru folosirea fotbalului ca agent al transformării sociale. Anul trecut, FRF a devenit membru al platformei Națiunilor Unite, Football for the Goals, inițiativă care are ca obiectiv final adoptarea unor practici sustenabile de către fenomenul fotbalistic. De asemenea, din 2018, FRF este parte a mai multor consorții europene care promovează sustenabilitatea în toate dimensiunile ei: economie circulară, evenimente și infrastructură sustenabile, protecția mediului.
Încheiem cu îndemnul către toți iubitorii de sport să se implice în susținerea dezvoltării durabile și să aducă schimbări pozitive în comunitățile lor. Prin unirea eforturilor noastre, putem crea un viitor mai bun și mai durabil pentru toți.