Gaz Metan Mediaș, club condus în prezent de Valentin Iordănescu, are un proiect promițător în ceea ce privește dezvoltarea academiei și performanța la nivel de copii și juniori.
Într-un interviu acordat pentru FRF, Bruno Vienescu, managerul academiei, a vorbit despre experiența acumulată la cluburi precum Manchester City sau West Bromwich Albion și a prezentat în detaliu ce își propune să realizeze la Mediaș.
Repere din istoria clubului Gaz Metan Mediaș
- Echipa a luat naștere în anul 1945, sub denumirea Karres Mediaș, iar doi ani mai târziu promova în Divizia A. Prima oară când a evoluat cu numele Gaz Metan se întâmpla în sezonul 1948-1949, când a și retrogradat în Divizia B.
- Au urmat apoi perioade dificile pentru Gaz Metan Mediaș, care a ajuns până în Divizia C. Momentul mult așteptat, revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc s-a produs în 2000, dar medieșenii s-au menținut un singur sezon în primul eșalon, unde s-au întors abia în 2008.
- Sezonul 2010-2011 rămâne unul de referință pentru club. După ce a terminat pe locul 7 în Liga 1, Gaz Metan a profitat de retrogradarea celor de la FC Politehnica Timișoara și s-a calificat în premieră în Europa League. După ce au trecut de KuPS (Finlanda) și Mainz 05 (Germania), medieșenii au fost eliminați în play-off de Austria Viena.
- După șapte ani consecutivi în Liga 1, a urmat o nouă retrogradare în Liga 2, dar revenirea în primul eșalon s-a produs în sezonul imediat urmator (2015-2016). Cea mai bună performanță de până acum a echipei a fost înregistrată în sezonul 2019-2020, când medieșenii s-au calificat pentru prima dată în play-off și s-au clasat pe locul 6 la finalul campionatului.
Academia
În prezent, academia Gaz Metan Mediaș are 10 grupe: U19, U17, U16, U15, U13, U11, U9, U8 și U7, toate de băieți, la care se adaugă echipa de fete U15, aflată în formare. În total, în cadrul academiei sunt peste 200 de copii legitimați.
Antrenorii în funcție de grupele de vârstă: U19 – Dumitru Solomon; U17 / U8 – Claudiu Moldovan; U16 / U7 – Florin Brătian; U15 – Radu Bulugea și Ioan Nemeș; U13 / U9 / Grupa de fete – Costel Hanc; U11 – Raul Drăghiță.
În procesul de clasificare al academiilor de copii și juniori – ediția 2020, Gaz Metan Mediaș s-a situat pe poziția 23, cu 67.77 puncte.
Bruno Vienescu, managerul academiei
Începând din iulie 2019, managerul academiei Gaz Metan Mediaș este Bruno Vienescu, un antrenor de 32 de ani, din Craiova, cu o istorie extrem de interesantă în fotbal. A evoluat la nivel de juniori la Extensiv Craiova și CFR Gaz Metan Craiova, dar nu a urmat o carieră de jucător profesionist.
Craioveanul s-a îndreptat, însă, către antrenorat, iar până în prezent și-a trecut în CV nume importante precum Manchester City sau West Bromwich Albion. “Tot timpul mi-am dorit să fac asta, de când aveam 11, 12 ani îmi doream să fiu fotbalist ca să fiu antrenor. Mă gândeam că acesta este procesul. Între timp, fotbalist profesionist nu am mai ajuns. Am început să antrenez de la 22 de ani. Tot atunci am început să îmi fac și licențele de antrenor”, a declarat Bruno Vienescu, pentru FRF.
Prima echipă pe care a antrenat-o Vienescu a fost Jiul Bucovăt, în Liga 5, în perioada iunie 2012 – ianuarie 2013. Apoi, a fost antrenor secund la echipa a doua a CS Turnu Severin, în perioada ianuarie – iunie 2013, moment în care și-a întrerupt activitatea în România pentru a urma cursurile Școlii de antrenori din Anglia. “Mergeam 4, 5 zile pe lună în Anglia și când am aplicat pentru licența UEFA-B, mi-au spus că nu pot să mă primească dacă nu antrenez acolo. Și m-am mutat în Anglia”.
Experiența în Anglia
“Am antrenat două sezoane la Harborne Youth, în Birmingham. Am ieșit campioni în primul an, în Central Warwickshire, un fel de campionat zonal. În al doilea sezon, am antrenat în paralel echipa feminină de la Leamington și cu ocazia asta am început și cursul pentru licența UEFA-B”.
În perioada iulie – noiembrie 2015, Bruno Vienescu a antrenat grupa U11 de la West Bromwich Albion, iar la finalul anului 2015 a ajuns la academia lui Manchester City. Din cei doi ani în care a avut contract cu City, Vienescu a petrecut un an și trei luni în China, cu un proiect al academiei.
Coach education în China
“În China, lucram cu antrenorii chinezi de acolo, făceam coach education, țineam workshopuri. Proiectul era în parteneriat cu guvernul din China și avea ca scop dezvoltarea fotbalului chinez, pentru că ei își doresc ca în 20 de ani să câștige Cupa Mondială. Noi încercam să promovăm principiile de antrenament ale academiei Manchester City.
În tot acest timp, participam și la competiții, am câștigat și campionatele din cele două provincii în care am fost. Am participat și la turnee naționale, la toate competițiile care erau la momentul respectiv până la fazele finale”.
De la Craiova în Beirut
După proiectul din China, Bruno Vienescu a revenit în România, unde în ianuarie 2018 a fost numit coordonator tehnic al Centrului de Copii și Juniori al Universității Craiova. A plecat din Bănie tot în acelasi an, în noiembrie, pentru a o altă experiența în afara țării, de data aceasta în Liban.
“În Beirut, am fost director tehnic al unei academii și în același timp am lucrat pentru Coerver Asia-Pacific, o metodică de antrenament. Este ca o meditație la fotbal. Se bazează foarte mult pe individualizare, adică grupuri mici de jucători. Are ca scop dezvoltarea din punct de vedere tehnic în principiu. Nu are elemente de pregătire fizică, iar partea tactică este un aspect secundar. Angajându-mă la ei, am făcut și training-ul, cursurile și am și practicat, ceea ce mi s-a părut cea mai bună variantă. Să capăt și această experiență și să o adaug la bagajul meu de cunoștințe, să mă ajute pe mine în carieră”, spune Bruno Vienescu.
Primul an la Gaz Metan Mediaș
Bruno Vienescu a ajuns la Mediaș în iulie 2019 și a preluat conducerea academiei. Tot el este și antrenorul principal al echipei secunde a Gazului, care evoluează în Liga 3. După șase meciuri jucate în acest sezon, Gaz Metan 2 ocupă locul 2 în Seria 7 din Liga 3, cu 13 puncte.
“Mediaș e un oraș foarte mic, cel mai mic oraș în care eu am locuit în viața mea. Pentru că este atât de mic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea și în același timp există acea mândrie locală. Sunt oameni pe care îi știe toată lumea, acei oameni care fac o meserie de o viață.
La un moment dat, apar eu. Veneam cu niște propuneri, cu niște schimbări. Bineînțeles că au existat și reticențe la început. Încet-încet am reușit să punem niște baze, pentru că încă mai avem un drum lung de parcurs, din punctul meu de vedere, dar suntem mai competitivi decât eram acum un an ca și academie”, povestește Bruno Vienescu.
“La începutul acestei luni, echipa U19 a câștigat în fața celor de la Universitatea Craiova. E posibil să fie pentru prima dată, nu știu dacă vreodată s-a mai întâmplat ca Gaz Metan să câștige cu juniorii la Craiova, care are un centru foarte bun de juniori. Și toate aceste rezultate vin pe fondul creșterii pe care o are academia”, consideră Vienescu.
În Liga Elitelor U17, Gaz Metan Mediaș este pe locul 9, cu 4 puncte după 4 meciuri jucate, iar în Liga Elitelor U19 se află tot pe locul 9, cu 6 puncte adunate în 4 etape disputate.
Gaz Metan Mediaș dispune în acest moment de 4 terenuri de iarbă și un teren sintetic, unde se pregătesc grupele de copii și juniori din cadrul academiei. “Am reușit să avem la dispoziție mai multe terenuri de antrenament. Dăcă aveam un singur teren sau două ne era imposibil, mai ales că încercăm să izolăm echipa mare de restul grupelor.
Echipa a doua joacă la 15 Km de Mediaș, în Copșa Mică. Avem un teren sintetic chiar lângă stadion, pe care se antrenează câteodată juniorii. Și mai avem încă trei terenuri de iarbă”, a declarat coordonatorul academiei.
Profilul jucătorului de la Gaz Metan Mediaș
Bruno Vienescu a conturat profilul jucătorului pe care dorește să îl creeze la Gaz Metan Mediaș și a explicat care sunt etapele pe care copiii din academie le urmează în procesul de formare ca jucători de fotbal.
“Noi încercăm în primul rând să facem o selecție, să selectăm jucătorii cei mai buni la vârstele lor pe cât de mult posibil. Obiectivul nostru este ca cei mici să ajungă la 13, 14 ani cu un bagaj tehnic bine desăvârșit și încercăm să implementăm o metodică prin care antrenamentele să fie interactive și să acordăm mai multă atenție aspectului cognitiv, social. Ne dorim să ajutăm jucătorii să devină cât mai independenți în felul în care abordează jocul de fotbal, să devină cât mai adaptabili, competenți din punct de vedere tehnic și buni în a lua decizii.
Noi am creat un profil al jucătorului pe care îl dorim la Gaz Metan ca jucător senior. Începem de mici, avem niște parametrii cu care noi îi comparăm, de la 11 ani în sus. De la 11 ani la 15 ani, din punct de vedere tehnic, ne dorim ca ei să poată îndeplini anumite criterii. Până la vârsta de 11 ani este pur și simplu învățare prin distracție, nu e nicio presiune pe niciun rezultat până la 15 ani. Este strict numai de dezvoltare și perfecționare. De la 15 ani în sus, deja intervin aspectele fizice, tactice și de acolo se lucrează într-un mod asemănător cu cel de la seniori, dar păstrând bineînțeles proporțiile”.
Organizarea antrenamentelor
Bruno Vienescu a dezvăluit care sunt elementele cheie în ceea ce privește antrenamentele și antrenorii din cadrul academiei Gaz Metan Mediaș.
“Avem deja un model al sesiunii de antrenament pe care încercăm să îl implementăm cât mai eficient și anume ca lucrurile pe care le fac jucătorii la antrenament să fie cât mai ușor de recunoscut de către ei.
Avem o identitate ‘Cine suntem, cum vrem să jucăm’, iar antrenorii trebuie să le transmită jucătorilor anumite informații. Ce identitate vrem să avem noi când suntem în posesie, în afara posesiei, în tranziție, lucruri de genul acesta, să ajute jucătorii să aibă și un vocabular specific, să știe cuvinte din terminologia fotbalului.
Apoi, stabilim niște repere, cum antrenăm, managementul jocului, principiile noastre de joc, ce ar trebui să facă un antrenor în pregătirea și în timpul jocului, pregătirea antrenamentelor. Și, bineînțeles, cum se evaluează antrenorul pe el însuși și munca pe care el o depune, cum îi evaluează pe jucători și munca acestora. E importantă planificarea pe care și-o fac. Contează feedback-ul pe care și-l dau ei înșiși în primul rând și pe care îl primesc și de la mine”.
Convocări la loturile naționale
Munca depusă la academia Gaz Metan Mediaș dă roade, iar pe lista ultimelor convocări la loturile naționale de juniori s-au aflat următorii jucători:
U18 – fundașul Cristian Avram, mijlocașul Rareș Dogaru, atacantul Daniel Nicula
U17 – mijlocașul Gabriel Plumbuitu
U16 – atacantul Raul Orlandea
U15 – fundașul Paolo Stan, mijlocașul Andrei Bîrsan
Obiective
Unul dintre principalele obiective ale academiei Gaz Metan Mediaș este promovarea jucătorilor la echipa mare, în timp ce un obiectiv secundar este atragerea cât mai multor oameni pasionați de fotbal care nu urmăresc neapărat o carieră la cel mai înalt nivel.
-Promovarea jucătorilor din academie la prima echipă a clubului
“Obiectivul primordial este să fim eficienți. Vrem ca măcar unii jucători din academie să poată juca fotbal la Gaz Metan, la echipa de seniori. Totodată, ne dorim ca, în general, jucătorii care promovează din academia noastră să poată face parte din fotbal”.
-Retenția oamenilor pasionați de fotbal
“Nu vor juca toți la Gaz Metan, asta e clar, dar e important ca ei, chiar dacă nu joacă la Gaz Metan, să joace la alte echipe. În cazul celor care nu joacă nici la alte echipe, vrem să îi îndrumăm să fie totuși legați de fotbal și să creăm cumva noua generație de oameni care sunt pasionați de fotbal.
Noi avem la Gaz Metan voluntari, unii sunt elevi de clasa a X-a sau a XI-a. Chiar dacă nu sunt fotbaliști sau sunt buni la matematică și sunt pasionați de fotbal, ne ajută să facem o bază de date a jucătorilor din academie.
La fel cu jucătorii mai mari, de 17, 18, 19 ani, care nu au neapărat o perspectivă să joace fotbal la Liga 1, dar pot fi niște antrenori buni. Rămân în clubul Gaz Metan și pot practica o meserie care le place dacă au abilitatea necesară să o facă. Sau poate vor juca fotbal la un nivel mai jos, dar vor reuși să se întrețină și să aibă o soluție ca oameni maturi. E de datoria noastră să îi îndrumăm cum să își organizeze viața. Obiectivul este să păstrăm cât mai mulți oameni în sport și în fotbal”.
Relația cu părinții
Chiar dacă neintenționat, părinții pot influența negativ activitatea fotbalistică a copiilor lor, prin comentarii de pe marginea terenului sau prin presiunea exagerată pe care o pun asupra celor mici. Bruno Vienescu dezvăluie care sunt soluțiile în astfel de situații și oferă și un exemplu în acest sens.
“E de datoria noastră să îi informăm pe părinți, să le explicăm care e rolul lor și cum își pot ajuta copiii. Cei mai mulți înțeleg, sigur că mai sunt și excepții, dar aceia se exclud singuri în definitiv. Nu e obligatoriu, cel puțin așa cred eu, să ai de a face cu o persoană dificilă care crează probleme.
Se întâmplă des ca părinții să strige la copii, la arbitri, la toată lumea, dar sunt soluții. În general, trebuie să nu intri în jocul lor, să fii ferm, să le explici cum stau lucrurile și în principiu înțeleg. Când tu stabilești niște reguli de la bun început pe care și tu trebuie să le respecți, funcționează.
Pot să dau un exemplu cu un părinte, care era foarte vocal, dar nu în sensul rău. E evident că părinții nu vor răul, dar ei se gândesc că ajută dacă țipă la toată lumea sau dacă pun presiune pe copiii lor. Pun o presiune inutilă pe ei, din punctul meu de vedere.
I-am propus unui părinte să îl înscriem la cursuri de licență D, prima licență de antrenori, și să fie voluntar la grupa copilului său și să ajute. A acceptat și pot să spun că e cel mai tăcut de când e pe teren, pentru că și-a dat seama că nu e chiar așa de simplu”.
De ce este nevoie în România pentru performanță
Pentru a crește niște copii care să ajungă să facă performanță ca seniori, Bruno Vienescu a numit câteva aspect principale pe care ar ar trebui să se pună accent în România.
“În primul rând, din punctul meu de vedere, este nevoie de infrastructură, care este foarte importantă. Dar, totodată, cred că omul sfințește locul. E foarte important să avem oameni care au vocație pentru așa ceva, mai ales la copii și juniori, unde nu este la fel ca la seniori. Sunt antrenori care se simt mai bine cu grupe mai mari de vârstă sau cu seniori și sunt antrenori care se simt mai bine cu copiii. Cred că acesta este unul dintre cele mai importante aspecte, felul în care ne antrenăm antrenorii, felul în care îi pregătim și felul în care prioritizăm lucrurile.
Totodată, suntem foarte deficitari la pregătirea fizică. De când intră în pubertate până la ieșirea din pubertate este o discrepanță foarte mare între cum arată fotbaliștii noștri și cum arată fotbaliștii din țările mai dezvoltate din punctul acesta de vedere. Din experiența mea, cred că talentul este universal. Suntem la fel de talentați ca englezii, francezii sau italienii, dar restul lucrurilor fac diferența: educația copiilor, educația antrenorilor și felul în care ei pun în practică educația respectivă”.
De ce ar alege părinții academia Gaz Metan Mediaș pentru copiii lor?
“Faptul că orașul este mic e un aspect grozav pentru fotbaliști, pentru că nu sunt foarte multe distracții, asta ca aspect social. Din punct de vedere strict profesional, Gaz Metan își dorește să își dezvolte academia. Nu are un nivel de saturație. E ca într-un start-up sau o multinațională când vii la început și promovezi cât mai repede. E mai ușor să vii la Gaz Metan și să ai posibilitatea să te impui, să te dezvolți și lumea să îți acorde mai multă atenție decât ți-ar acorda la alt club.
Metodica pe care o propunem este unică, cu siguranță. Asta nu înseamnă neapărat că este cea mai bună, eu cred că este cea mai bună, dar asta rămâne de văzut în timp. Și un alt motiv ar fi investițiile care se fac, adică există aparatura de care copiii au nevoie, primăria s-a implicat și ajută academia. Staff-ul este foarte bine pregătit, infrastructura este în continuă dezvoltare,dispunem de materiale care ne ajută în pregătire, dar asta nu înseamnă că nu mai avem super multe lucruri de pus la punct”, precizează Bruno Vienescu.
Gaz Metan își dorește să creeze un jucător model
“Aceasta este adevărul dacă ne raportăm la ce vrem să creăm, adică dacă vrem ca jucătorul acela pe care îl dezvoltă Gaz Metan, care este un jucător model și care poate face față în ligile importante din Europa, în mod ideal, atunci clar trebuie mai mult. Pentru că altfel nu se va întâmpla decât din greșeală, că s-a născut un băiat la Mediaș și acesta e norocul nostru că s-a născut aici.
Prin urmare, diferența este făcută de toate aceste aspecte, felul în care noi lucrăm, materialele pe care le avem la dispoziție ca să ne facem treaba, profesionalismul nostru. Din acest punct de vedere, cred că Mediașul este în top acum. E loc de mai bine, dar lucrurile au un trend ascendent”, a concluzionat managerul academiei Gaz Metan Mediaș.