Azi, mâine și joi, ziua tragerii la sorți pentru EURO 2021, analizăm posibilii adversari ai României U21 în grupele turneului final din Ungaria și Slovenia.

Cele 16 echipe calificate sunt împărțite în 4 urne valorice, se vor alcătui joi, de la ora 16:00, 4 grupe de câte 4 echipe. Tricolorii pregătiți de Adrian Mutu fac parte din urna a treia. Astăzi debutăm în analiză cu echipele din ultima urnă, unde se regăsesc și gazdele turneului.

Structura analizei noastre propune pentru fiecare reprezentativă:

  • detalii legate de istoricul la EURO, campania de calificare, sistemul de joc și componența lotului lărgit de jucători.
  • un prim 11 și valoarea lui de piață pe transfermarkt.de, din jucătorii cel mai des folosiți sau în formă la acest moment, alături de 12 rezerve
  • 7 alți jucători eligibili: fie mai puțin utilizați dar cu cote mari de piață, fie deja în circuitul seniorilor, câțiva puțin probabil să fie la EURO pentru că faza grupelor de la turneul final se suprapune debutului în preliminariile europene pentru CM 2022
  • prezentarea succintă a selecționerului

UNGARIA

  • S-a calificat ultima oară în 1996, cu generația lui Pal Dardai, iar lotul extins actual presupune în cvasitotalitate jucători din campionatul intern, cu cote de piață ce nu depășesc 0,5 milioane euro, iar mulți dintre ei activând în eșalonul secund.
  • A disputat 7 partide amicale în ultimii doi ani, reușind doar o victorie, 2-0 cu Rusia, două remize și înfrângeri în fața Norvegiei, Austriei sau Sloveniei. A încercat și sistemul 3-5-2, dar eșecurile au dus la revenirea spre deja clasicul 4-2-3-1.

Echipa (2,9 milioane euro primul 11)

Demjen (ZTE)Hinora (Vasas), Balogh (Parma), Nagy (MTK), Gergenyi (ZTE)Mezei (MTK), Hidi (Vasas)Schon (MTK), Palincsar (MTK), T. Kiss (Puskas)Barany (Debrecen)

Rezerve: Varga (Soroksar), Huszti (Budafoki), Szucs (Dyosgior), Mocsi (Haladas), Deutsch (Puskas), Csonka (Ferencvaros), B. Kiss (Haladas), Skribek (Budafoki), Szendrei (Honved), Kovacsreti (Kisvarda), Szabo (Budafoki), Biro (MTK)

Alți jucători eligibili: Szalai (Apollon Limassol), Szoboszlai (RB Salzburg), Bukta (Liefering), Bolla (Videoton), Schafer (DAC Streda), Szoke (Heracles), Zsori (Budafoki)

FOTO: ATTILA KISBENEDEK/AFP via Getty Images

Selecționer: Zoltan Gera (41 ani)

Fost internațional maghiar care a marcat aproape două decenii istoria naționalei vecine, Gera a făcut parte din staff-ul tehnic al naționalei de seniori vreme de un an (2018-2019), perioadă în care a fost și antrenor secund la Ferencvaros. A preluat Ungaria U21 din iunie 2019, fără rezultate îmbucurătoare în partidele de pregătire disputate.

SLOVENIA

  • Participă din 1996 la preliminarii, fără calificare la EURO până acum. A disputat 11 “amicale” în ultimii doi ani, din care 7 încheiate la egalitate! A învins Elveția și Ungaria, a pierdut cu Italia și Georgia, egal cu Rusia și Germania în ultimele două meciuri.
  • A schimbat des sistemul, dar e posibil să joace în 4-3-3 (profilul celor mai bine cotați jucători) sau 4-3-1-2 dacă noul selecționer va ține cont de forma atacanților centrali. Se bazează pe jucători din liga internă ce joacă regulat, plus stranieri în ofensivă.


Rezumatul partidei amicale pe care Slovenia a pierdut-o cu Italia, 1-2. 

Echipa (5,1 milioane euro primul 11)

Vekic (Bravo)Rogelj (Tirol), Brekalo (Bravo), Zalatel (Celje), Ploj (Aluminij)Elsnik (Olimpija Ljubljana), Horvat (Mura), Kryeziu (Lechia Gdansk)Matko (Maribor), Mlakar (Maribor), Kerin (Celje)

Rezerve: Gril (Hoffenheim II), Trontelj (Bravo), Stojinovic (Celje), Zec (Rukh Lvov), Kolmanic (Maribor), Zvetlin (Domzale), Ogrinec (Bravo), Medved (Slovan Bratislava), Stor (Dinamo Dresda), Prelec (Sampdoria), Celar (Cremonese), Pecar (Frankfurt II)

Alți jucători eligibili: Bijol (Hannover), Sesko (Liefering), Petrovic (Rapid Viena), Lovric (Lugano), Cerin (Rijeka), Rom (fără echipă), Sever (NK Tabor)

Selecționer: Milenko Acimovic (43 ani)

Fostul star al fotbalului sloven din anii 2000, jucător la Steaua Roșie, Tottenham, Lille sau Austria Viena, Acimovic a fost numit luna trecută selecționer U21, la prima experiență ca antrenor! L-a înlocuit pe Primoz Gliha, care activa din 2015 la acest nivel, astfel că Slovenia poate fi o necunoscută, cu un nou sistem, noi jucători și o abordare diferită față de amicale.

ISLANDA

  • Deși calificată in extremis, a avut o campanie impresionantă, cu victorii tur-retur cu Irlanda plus succes cu Suedia, pierzând doar 3 meciuri, dintre care două cu Italia. A fost la EURO doar în 2011, cu generația de excepție Sigurdsson-Bjarnason-Finnbogason.
  • Folosește un 4-3-3 mobil, dezvoltat de jucători care activează cu precădere în ligile scandinave plus starurile în devenire de la Bologna și Dortmund. E de văzut, după retragerea multor seniori în această iarnă, câți jucători U21 vor merge la naționala mare.
FOTO: Alessandro Sabattini/Getty Images

Echipa (4,8 milioane euro primul 11)

Gunnarsson (Viborg)Sampsted (Bogo Glimt), Leifsson (Stromgodset), I. Olafsson (Sonderjyske), Finnsson (Dortmund II)Hauksson (Stjarnan), Baldursson (Bologna), W. Willumsson (BATE Borisov)Johanesson (Norkopping), Gudjohnsen (Odense), Thorsteinsson (Aarhus)

Rezerve: E. Olafsson (Fredericia), Fridriksson (Valur), Andresson (Viking), Thorkelsson (Breidablik), H. Gunnarsson (FH), K. Thordarson (Lommel), B. Willumsson (Breidablik), Helgason (FH), Ingimundarson (Stromgodset), Jonsson (FH), Bjarkason (Venezia), Kristinsson (PSV II)

Alți jucători eligibili: A. Sigurdsson (ȚSKA Moscova), Anderson (Midtjylland), Palmason (KR), Trygvasson (Start IK), Thorhallsson (Mjondalen), Hafsteinsson (FH), Gudbjargarson (Stjarnan)

Selecționer: Arnar Vidarsson (42 ani)

Fost mijlocaș cu o carieră la înalt nivel în Belgia (Lokeren, Genk, Cercle Bruges) și Olanda (Twente), Vidarsson a fost secund și principa atât la Cercle Bruges, cât și la Lokeren, din 2019 devenind selecționer U21. Parcursul remarcabil la tineret de până acum îl proiectează ca un tehnician de perspectivă, adept al modelului ofensiv begian în care s-a format.

ELVEȚIA

  • Cu o generație foarte talentată, a încheiat grupa la egalitate cu Franța, reușind chiar un 3-1 cu favoriții. Ultima dată la EURO în 2011, are totuși cea mai bună performanță semifinala din ediția 2002, cu generația lui Alexander Frei, Magnin sau Grichting.
  • Doar lipsa performanțelor în ultimii ani fac să nu avem Elveția în urnele 1-2, joacă un 4-3-3 sclipitor în atac și propune fotbaliști din Italia, Franța, Belgia, Austria și Anglia, pe lângă talentele primei ligi autohtone care evoluează constant la cluburile lor.

Echipa (36,1 milioane euro primul 11)

Racioppi (Dijon)Ruegg (Verona), Zesiger (Young Boys), Stergiou (St. Gallen), Lotomba (Nice)Domgjoni (Zurich), Sohm (Parma), Toma (Genk)Okafor (RB Salzburg), Zeqiri (Brighton), Mambimbi (Young Boys)

Rezerve: Kohn (FC Wil), Sidler (Luzern), Bamert (Sion), Van der Werff (Basel), Muheim (St. Gallen), Imeri (Servette), Bajrami (Empoli), Jankewitz (Southampton II), Pusic (Grashoppers), Ndoye (Nice), Guillemenot (St. Gallen), Stojilkovic (Aarau)

Alți jucători eligibili: Seydoux (Young Boys), Vargas (Augsburg), Comert (Basel), Males (Genoa), Omeragic (Zurich), Okoh (Liefering), Janjicic (Zurich)

Selecționer: Mauro Lustrinelli (44 ani)

Atacant cu 12 meciuri pentru Elveția, remarcat în campionatul intern și la Sparta Praga, Lustrinelli e selecționer la tineret încă din 2018. A început cariera de tehnician la nivel juvenil și ca secund la FC Thun, pregătind apoi naționala U16. În calificări, Elveția a marcat în toate cele 10 meciuri, a câștigat 9 dintre ele și în 8 partide a reușit minimum 2 goluri!