Joi, 5 februarie, la Nyon, selecționata Under 21 și-a aflat adversarii din preliminariile Campionatului European 2027, găzduit de Albania și Serbia. România a fost repartizată în Grupa A.
Tricolorii U21 vor porni la drum în septembrie 2025 spre un nou turneu final continental. România s-a aflat în cea de-a doua urnă valorică la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2027.
GRUPELE DE CALIFICARE LA EURO U21 2027:
Grupa A: Spania, ROMÂNIA, Finlanda, Kosovo, Cipru, San Marino
Grupa B: Portugalia, Cehia, Bulgaria, Scoția, Azerbaidjan, Gibraltar
Grupa C: Franța, Elveția, Islanda, Insulele Feroe, Luxemburg, Estonia
Grupa D: Anglia, Irlanda, Slovacia, Republica Moldova, Kazahstan, Andorra
Grupa E: Italia, Polonia, Suedia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Armenia
Grupa F: Germania, Georgia, Grecia, Irlanda de Nord, Letonia, Malta
Grupa G: Țările de Jos, Norvegia, Slovenia, Israel, Bosnia & Herțegovina
Grupa H: Ucraina, Croația, Ungaria, Turcia, Lituania
Grupa I: Danemarca, Belgia, Austria, Țara Galilor, Belarus
Au fost trase la sorți 6 grupe de câte 6 echipe și 3 grupe cu câte 5 echipe. Se califică direct la EURO câștigătoarele celor 9 grupe și naționala de pe locul 2 cu cea mai bună linie de clasament (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe ultimul loc, în cazul grupelor cu câte 6 echipe). Ultimele patru locuri la turneul final vor fi adjudecate după un baraj, în dublă manșă, între celelalte 8 naționale de pe locurile secunde. Albania și Serbia sunt calificate direct, din postura de gazde.
Calendarul calificărilor
Preliminarii
▪ 17–25 martie 2025
▪ 2–10 iunie 2025
▪ 1–9 septembrie 2025
▪ 6–14 octombrie 2025
▪ 10–18 noiembrie 2025
▪ 23–31 martie 2026
▪ 21 septembrie–6 octombrie 2026
Play-off
▪ 9–17 noiembrie 2026
Naționala de tineret a României are 5 calificări la turneele U21, la edițiile din 1998, 2019, 2021, 2023, urmând să evolueze în această vară la turneul final din Slovacia.