La începutul lunii mai, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a primei runde a calificărilor pentru EURO U17 din anul 2025, turneu ce va fi găzduit de Albania.
În următoarele calificări pentru EURO U17 va lua startul generația jucătorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2008. România s-a aflat în Urna C, fiind repartizată după tragerea la sorți în Grupa 6, alături de Ungaria, Grecia și Azerbaidjan.
Gazdele miniturneelor de calificare și datele de disputare vor fi stabilite ulterior. Prima rundă a calificărilor se va juca în perioada 1 iulie – 19 noiembrie 2024.
Un nou sistem de calificare pentru EURO U17
Începând din sezonul 2024/2025, sistemul de calificare pentru turneul final EURO U17 va fi modificat astfel:
Runda 1
Cele 54 de asociații, inclusiv țara gazdă, Albania, au fost împărțite în 14 grupe, formate din 4 sau 3 echipe. În urma miniturneelor de calificare, 28 de echipe, adică primele două clasate din fiecare grupă, vor merge în Runda 2 – Liga A, restul echipelor urmând să evolueze în Runda 2 – Liga B.
Runda 2
Echipele din Liga A vor fi împărțite în 7 grupe alcătuite din 4 echipe. Câștigătoarele celor 7 grupe de calificare vor merge la turneul final.
Echipele din Liga B vor fi împărțite în 7 grupe alcăuite din 4 sau 3 echipe. Rezultatele obținute vor sta la baza urnelor valorice la debutul aceleiași generații de jucători în prima rundă a calificărilor pentru EURO U19!
Un nou format al calificărilor și pentru EURO U19 din sezonul 2026/2027
Începând cu sezonul 2026/2027, calificările pentru EURO U19 vor fi împărțite în trei runde.
Runda 1
Echipele vor fi împărțite, în funcție de rezultatele obținute în calificările pentru EURO U17 2025, în două ligi: Liga A și Liga B.
Liga A va fi alcătuită din 28 de echipe, 21 de echipe ce s-au clasat pe primele trei poziții în Runda 2 – Liga A a calificărilor pentru EURO U17 2024/2025, și cele 7 echipe care s-au clasat pe primul loc în Runda 2 – Liga B a calificărilor pentru EURO U17 2024/2025. Vor și 7 grupe alcăuite din 4 naționale, echipele clasate pe ultimul loc vor retrograda în Liga B în Runda 2.
Liga B va fi alcătuită din echipele ce nu au terminat pe primul loc în Runda 2 – Liga B a calificărilor pentru EURO U17 2024/2025 și cele 7 echipe ce au terminat pe ultimul loc în Runda 2 – Liga A a calificărilor pentru EURO U17 2024/2025. Vor fi 7 grupe alcătuite din 4 sau 3 naționale, echipele clasate pe locul 1 vor promova în Liga A în Runda 2.
Runda 2
Echipele din Liga A vor fi împărțite în 7 grupe alcătuite din 4 naționale, echipa clasată pe ultimul loc urmând să fie eliminată.
Echipele din Liga B vor fi împărțite în 7 grupe alcătuite din 4 sau 3 naționale. Câștigătoarea fiecărei grupe va promova în Liga A în Runda 3, în timp ce restul echipelor vor fi eliminate.
Runda 3
Formatul pentru ultima rundă a calificărilor este asemănător cu cel al actualului Tur de Elită. Vor fi 7 grupe alcătuite din 4 echipe, câștigătoarea fiecărei grupe urmând să obțină calificarea la EURO U19.