Marți, 20 august, de la ora 22:00, pe stadionul “Doctor Constantin Rădulescu”, campioana României va juca împotriva campioanei Cehiei meciul tur din play-off-ul Ligii Campionilor.
La Slavia evoluează și internaționalii români Nicolae Stanciu și Alexandru Băluță.
Pentru această partidă, UEFA a delegat o brigadă din Turcia, care-l va avea la centru pe Cüneyt Çakır, iar asistenți vor fi Bahattin Duran și Tarik Ongun, în timp ce al patrulea oficial desemnat este Hüseyin Göçek .
În sezonul precedent al celei mai importante competiții europene intercluburi, Çakır a arbitrat manșa retur a semifinalei dintre Liverpool și Barcelona, încheiată cu victoria englezilor cu 4-0.
În 2015, acesta a arbitrat finala Ligii Campionilor dintre Juvetus și FC Barcelona, câștigată de catalani cu scorul de 3-1.
Din această fază a competiției va fi folosit sistemul VAR, acesta fiind primul meci care se va disputa în România și va beneficia de această tehnologie. Arbitru VAR va fi Mete Kalkavan, iar asistent acestuia este tot cu turc, Ali Palabiyik.
Partida din play-off-ul Europa League, dintre FCSB și Vitoria Guimaraes va fi condusă de o brigadă din Slovenia. Central va fi Matej Jug, în timp ce Matej Žunič și Grega Kordež vor fi asistenți. Al patrulea oficial desemnat este Nejc Kajtazovic.