În cadrul Ședinței de Comitet Executiv din 24 aprilie 2024 a fost aprobată arena unde se va disputa finala Cupei României Feminin în acest sezon.
Meciul din ultimul act al competiției va avea loc pe Stadionul CNS „Arcul de Triumf” din București, pe data de 8 iunie. Ora de disputare a partidei va fi comunicată ulterior. În prezent, competiția își dispută faza grupelor: primele două etape s-au disputat deja, urmând ca ultima rundă, și cea care va decide semifinalistele, să aibă loc pe data de 8 mai.
Arena bucureșteană este „casa” Naționalei Feminine de Fotbal a României și a mai găzduit finala Cupei României Feminin și în sezoanele 2021/22 și 2022/23.
A fost stabilită și data turneului final al Campionatului Național U17!
Turneul final al competiției dedicate junioarelor U17, care va reuni cele mai bune patru echipe din campionatul național, se va disputa în perioada 6-7 iunie, la Alba Iulia, pe Stadionul Cetate.
Anul trecut, competiția a fost câștigată de junioarele Politehnicii Timișoara.