Sezonul 2020-2021 al competiţiilor organizate de Federaţia Română de Fotbal se află în pauza de iarnă, care se va termina mai întâi pentru echipele participante în faza optimilor de finală ale Cupei României, programate în perioada 9-11 februarie 2021.
Ziua de 8 februarie 2021 va fi ultima zi de transferuri din cadrul perioadei oficiale de iarnă, aşa cum a fost modificată în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal din 30 noiembrie 2020. Acest termen limită este valabil atât pentru cluburile participante în toate competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal la nivel de seniori şi juniori, cât şi pentru cele din Liga 1.
În scopul de a reduce timpul de aşteptare, a evita aglomeraţia şi a asigura respectarea normelor sanitare în vigoare în contextul pandemiei COVID-19, Federaţia Română de Fotbal – prin Departamentul Competiții – a stabilit un program extins de acordare a vizelor anuale care se întinde până pe data de 8 martie 2021.
În acest sens, cluburile participante în competiţia Liga 2 Casa Pariurilor mai au cinci zile lucrătoare la dispoziţie pentru a se prezenta la Departamentul Competiţii pentru acordarea vizelor anuale în conformitate cu calendarul menţionat în comunicatul oficial publicat pe 15 ianuarie: Programarea cluburilor din Liga 2 la vizele anuale.
În ceea ce priveşte cluburile participante în competiţia Liga 3, acestea au fost programate în intervalul 9 februarie – 8 martie, fiecare serie având alocate două zile lucrătoare consecutive, prima din ele pentru primele cinci clasate şi a doua pentru ultimele cinci clasate. Calendarul programării cluburilor din Liga 3 este disponibil pe site-ul FRF: Programarea cluburilor din Liga 3 la vizele anuale.
Acordarea vizelor pentru cluburile din Liga 1 se va face în două perioade. Cluburile care nu au echipe satelit în Liga 3 sunt aşteptate până pe data de 1 februarie, în timp ce restul de cluburi se pot prezenta şi în intervalul 9 februarie – 8 martie, cu respectarea programării corespunzătoare poziţiei echipei satelit în clasamentul seriei în care evoluează.
Cluburile participante exclusiv în competiţiile de juniori au fost împărţite, în funcţie de numărul existent în fiecare judeţ, pe parcursul a 20 de zile lucrătoare, începând din data de 9 februarie 2021: Programarea cluburilor de juniori la vizele anuale.
Departamentul Competiţii vine în sprijinul prin renunţarea la membrilor afiliaţi întocmirea manuală a tabelelor de viză de către aceştia, din 2021 solicitarea de viză urmând a se face exclusiv prin intermediul platformei Football Connect, în secţiunea Solicitări Vize Anuale. Pentru detalii tehnice, cluburile sunt rugate să ia legătura cu reprezentanţii Departamentului Competiţii.
În situaţia în care în platforma Football Connect lipsesc jucători din lotul echipei, sunt neconcordanţe la profilul acestora sau se doreşte viză pentru juniori legitimaţi deja la club, dar care în ultimele două sezoane au evoluat doar în competiţiile judeţene, cluburile sunt invitate să ia legătura cu reprezentanţii Departamentul Competiţii.