Vineri, 8 octombrie, de la ora locală 20:45 (21:45 în România), naționala României întâlnește Germania, la Hamburg, pe Volksparkstadion, în preliminariile CM 2022.
UPDATE | În urma intrării României pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic ridicat, federația germană de fotbal le oferă fanilor tricolori posibilitatea returnării biletelor deja achiziționate la meciul de la Hamburg.
Suporterii în cauză sunt rugați să trimită un e-mail la adresa ticket-service@dfb-events.de. Mai multe informații despre condițiile de călătorie în Germania sunt disponibile aici.
La acest joc, fanii români pot achiziționa bilete de categoria 4 (35 EUR) sau categoria 5 (25 EUR), în sectoarele rezervate lor (14B, respectiv 14A, 14C). Acestea pot fi achiziționate accesând următorul link, după ce va fi creat un cont și după ce vor fi parcurși toți pașii prevăzuți.
Pentru achiziționarea biletelor de categoria 4 trebuie introdus codul GALBT, iar pentru cele de categoria 5 codul este XHBMV. Biletele vor putea fi achiziționate după principiul ”primul venit, primul servit”.
Pentru fiecare posesor de bilet trebuie completate toate informațiile solicitate, urmând ca apoi utilizatorul să fie redirecționat către pagina în care se va efectua plata. Biletul electronic va fi transmis pe e-mail-ul introdus în comandă.
Accesul în perimetrul stadionului se face în baza:
- Unui act de identitate cu fotografie.
- Biletului valabil personalizat cu numele din actul de identitate.
- Certificatului digital COVID ca dovadă a vaccinării, a testării (RT-PCR cu 48 de ore înaintea jocului sau antigen rapid cu 24 de ore înainte) sau a trecerii prin boală.
Informații despre bilete la România – Armenia
La trei zile după meciul de la Hamburg, pe 11 octombrie, ora 21:45, pe stadionul Steaua, are loc meciul România – Armenia, din preliminariile CM 2022. Ținând cont de incidența mare a cazurilor COVID-19 pe raza Municipiului București, Federația Română de Fotbal a solicitat și așteaptă din partea autorităților informații privind accesul suporterilor pe stadion. Mai multe detalii vor fi furnizate în următoarele zile pe canalele de comunicare ale FRF.