Naționala U21 a României va începe pregătirea pentru EURO 2023, găzduit de România și Georgia, cu două meciuri amicale. Cu Anglia, pe 3 septembrie, și cu Georgia, pe 7 septembrie. Selecționata U20 va disputa și ea un meci amical în România, cu Portugalia U20.

  • 3 septembrie: ROMÂNIA U21 – Anglia U21, ora 21:00, Stadion Steaua
  • 7 septembrie: ROMÂNIA U21 – Georgia U21, ora 21:00, Stadion “Anghel Iordănescu”, Voluntari

Prețul unic al unui bilet la meciurile României U21 este de 15 RON și poate fi achiziționat de pe site-ul bilete.frf.roBilete vor fi disponibile și la casierii doar în ziua meciurilor.

  • 2 septembrie: ROMÂNIA U20 – Portugalia U20, ora 19:00, Stadion “Anghel Iordănescu”, Voluntari

Pentru meciul României U20, accesul spectatorilor în stadion este gratuit, însă și datele acestora trebuie introduse în comandă pentru a le fi eliberate bilete cu valoare zero, pe bilete.frf.ro. Accesul pe stadion se face doar în baza unui bilet valabil nominal!

Conform legislației în vigoare, la meci pot asista spectatori din următoarele categorii:

  • Persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
  • Persoanele care certifică faptul că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2.
  • Minorii sunt exceptați de la regula testării, la stadion prezentând documentul de identitate (buletin, certificat de naștere), însoțit de biletul (digital sau printat).

Pentru primele 3 categorii prezentate mai sus, documentele medicale justificative vor fi prezentate la stadion împreună cu biletul (digital sau printat).