O brigadă românească va arbitra în manșa secundă a turului 2 preliminar din sezonul 2024-2025 al UEFA Women’s Champions League.
Este vorba despre partida dintre Valerenga (Norvegia) și Anderlecht (Belgia). Alina Peșu va fi ajutată de arbitrii asistenți Daniela Constantinescu și Cătălina Nan, iar Roxana Recorean va fi al patrulea oficial. Meciul se dispută miercuri, 25 septembrie, de la ora 19:30, la Oslo.
În partida tur, Valerenga s-a impus cu scorul de 2-1 în fața campioanei Belgiei, la care evoluează și mijlocașul naționalei feminine a României, Ștefania Vătafu.