Istvan Kovacs a fost delegat de către UEFA să conducă la centru una dintre partidele din prima manșă din cel de-al treilea tur preliminar al Champions League, cea dintre LOSC Lille (Franța) și Fenerbahce Istanbul (Turcia).
Istvan Kovacs va fi ajutat la cele două linii de către arbitrii-asistenți Mihai Marica și George Neacșu, cel de-al patrulea oficial fiind Horațiu Feșnic. În camera VAR se vor afla doi arbitri din Germania, Christian Dingert și Johann Pfeifer, întreaga brigadă fiind supervizată de către austriacul Stefan Mesner.
Partida va avea loc marți, 6 august, pe Stade du Hainaut din Valenciennes.
Articol de Daniel Lazăr