În această săptămână vor începe partidele din grupele competițiilor continentale, la un joc din Champions League fiind delegată o brigadă de arbitri din țara noastră.
Astfel, Radu Petrescu va fi la centru la meciul dintre FC Barcelona (Spania) și Royal Antwerp FC (Belgia), el urmând a fi ajutat la cele două linii de către Radu Ghinguleac și Mircea Mihai Grigoriu. Cel de-al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan, iar în camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Ovidiu Haţegan.
UEFA l-a desemnat ca delegat de joc pe Istvan Huszar (Ungaria), iar ca observator pentru arbitri pe Vlado Svilokos (Croația).
Partida dintre FC Barcelona și Royal Antwerp, contând pentru grupa H a competiției, va avea loc marți, 19 septembrie, de la ora 22:00, pe stadionul Olimpico de Montjuic din Barcelona.
Articol de Daniel Lazăr