Prin intermediul Scrisorii-Circulare nr. 59, UEFA a făcut cunoscute atât așa-numita “listă de acces” pentru fiecare dintre cele 55 de asociații naționale afiliate la UEFA, cât și calendarul cupelor europene, ambele cu referire la sezonul competițional 2020-2021.
Vestea proastă pentru România este aceea că, prin prisma locului 29 ocupat de țara noastră în clasamentul coeficienților UEFA pe cinci ani competiționali (începând cu 2014-2015 și terminând cu 2018-2019) întocmit la finele ultimei stagiuni (ierarhie aplicabilă pentru sezonul 2020-2021), în vara anului viitor, TOATE CELE PATRU REPREZENTANTE ALE ROMÂNIEI VOR ÎNCEPE PARCURSUL EUROPEAN ÎN PRIMUL TUR DE CALIFICARE (Q1), programat în zilele de 7/8 iulie (prima manșă) și 14/15 iulie (returul) – campioana, în UEFA Champions League, respectiv 9 iulie (turul) și 16 iulie (returul) – câștigătoarea Cupei României, precum și ocupantele locurilor 2 și 3 în campionat, ediția 2019-2020, în UEFA Europa League.
Drumul spre grupele cupelor europene va fi mai complicat față de situația din actualul sezon european: locul 20 în clasamentul coeficienților UEFA pe cinci ani (2013/2014-2017/2018), întocmit anul trecut, a trimis, în 2019-2020, câștigătoarea Cupei în al doilea tur de calificare (Q2) al UEL, restul echipelor demarând drumul european în turul 1 de calificare (Q1). Asta, nemaivorbind de sezonul european 2018-2019, când, grație locului 17 ocupat în ierarhia coeficienților UEFA la finele lui 2016-2017, ocupanta locului 3 a intrat în Q1 al UEL, campioana (UCL) și vicecampioana (UEL) au pornit competiția în Q2, iar câștigătoarea Cupei României (UEL) în Q3.
Luptă pentru locul în UEFA Youth League
Formațiile românești luptă nu doar pentru accederea în grupe, ci și pentru locul unei reprezentante din țara noastră în UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor pentru juniori. Dacă țara noastră va ajunge, la sfârșitul sezonului european 2019-2020, pe locul 33 pe continent sau mai jos, am putea să pierdem dreptul de a alinia campioana Ligii Elitelor Under 19 (stagiunea 2020-2021) în UEFA Youth League 2021-2022, așa-numita “Champions Path”, unde, în actualul sezon, va evolua FC Viitorul Constanța.
Asta, desigur, dacă nu cumva campioana Ligii 1 în 2020-2021 va accede în grupele UEFA Champions League 2021-2022, caz în care și juniorii mari ai respectivei grupări vor avea drept automat de participare în UYL, dar în UCL Group Path.
Sigur că, în cazul acestei competiții, lucrurile sunt puțin mai complicate. Căci, de exemplu, situație întâlnită și în acest an, campioanele de juniori ale unora dintre țările cu reprezentare în grupele UCL sunt aceleași cu echipele participante în respectiva competiție, caz în care sunt acceptate, în Champions Path, și campioanele de juniori ale țărilor de sub locul 32, numărul acestora depinzând, desigur, de “coincidențele” din configurația grupelor UCL.
Oricum, în momentul de față, cel premergător startului grupelor UCL și UEL, ROMÂNIA (doar cu FC CFR 1907 Cluj calificată) OCUPĂ LOCUL 30 în evocata ierarhie a coficienților UEFA, care, la finele actualului sezon continental, va stabili “set-up-ul” ediției 2021-2022.
CALENDARUL CUPELOR EUROPENE 2020-2021, ÎN ANUL 2020
UEFA CHAMPIONS LEAGUE
Turul preliminar (sub forma unui mini-turneu) – 23 iunie (semifinalele) și 26 iunie (finala). Vor participa campioanele țărilor de pe locurile 52-55, adică Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra și San Marino.
Q1 – 7/8 (turul) și 14/15 iulie (returul)
Q2 – 21/22 și 28/29 iulie
Q3 – 4/5 și 11 august
Play-off-ul – 18/19 și 25/26 august
Faza grupelor – 15/16 septembrie, 29/30 septembrie, 20/21 octombrie, 3/4 noiembrie, 24/25 noiembrie și 8/9 decembrie
Fazele eliminatorii vor avea loc în primăvara lui 2021, finala fiind programată pe 29 mai 2021
UEFA EUROPA LEAGUE
Turul preliminar (eliminatoriu) – 25 iunie (turul) și 2 iulie (returul). Implicate sunt un total de 16 echipe din țărilor ocupante ale locurile 48-55, adică Țara Galilor, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar, Irlanda de Nord, Kosovo, Andorra și San Marino.
Q1 – 9 și 16 iulie
Q2 – 23 și 30 iulie
Q3 – 6 și 13 august
Play-off-ul – 20 și 27 august
Faza grupelor – 17 septembrie, 1 octombrie, 22 octombrie, 5 noiembrie, 26 noiembrie și 10 decembrie
Fazele eliminatorii – în primăvara anului 2021, finala urmând să aibă loc pe 26 mai 2021
Comitetul Executiv al UEFA va stabili gazdele cdelor două finale din 2021 în cadrul ședinței sale de la Ljubljana, din 24 septembrie 2019.
Supercupa Europei, ediția 2020, se va disputa în ziua de 12 august, pe “Estadio do Dragao” din Porto.
Articol de Paul Zaharia