Turneele finale U19 la masculin şi feminin din 2021 nu vor mai avea loc, ca urmare a unei decizii luate de UEFA în contextul pandemiei COVID-19.
Comitetul Executiv UEFA a constatat imposibilitatea disputării tuturor partidelor de calificare în condițiile în care, din cauza situației epidemiologice, există restricții de călătorie impuse de autoritățile locale din numeroase țări de pe continent.
„Este păcat că în actualul sezon nu se poate disputa nicio competiție de juniori, însă siguranța și sănătatea tinerilor sportivi trebuie să fie prioritară în condițiile actuale”, se arată în comunicatul UEFA.
Campionatul European U19 masculin era programat să se dispute în perioada 30 iunie – 13 iulie 2021 în România. O decizie privind găzduirea de către țara noastră a unei viitoare ediții urmează a fi luată în considerare.
Săptămâna trecută, forul de la Nyon a decis și anularea actualului sezon al UEFA Youth League, echivalentul Ligii Campionilor la categoria de vârstă U19.
Tot ca urmare a efectelor pandemiei, UEFA a decis să mute turneul final al Ligii Campionilor la futsal din Belarus în Croația. Partidele vor avea loc la Zagreb în perioada 28 aprilie – 3 mai 2021. Reprezentanta României, CS United Galați, a încheiat aventura europeană în faza optimilor de finală, fiind eliminată de AFC Kairat Almatî din Kazahstan.