Naționala de futsal U19 a României a participat la turneul final al Campionatului European, competiție care s-a desfășurat în sala „Olivo Arena” din Jaén, Spania.

  • 4 septembrie: Spania – România 9-0
  • 5 septembrie: România – Ucraina 2-5
  • 7 septembrie: Croația – România 8-0

7 SEPTEMBRIE 

Tricolorii au încheiat EURO cu un eșec la scor în fața Croației. Deși nu au obținut niciun punct, a fost o experiență internațională utilă pentru jucătorii noștri, care fac anul acesta pasul la seniori.

CROAȚIA – ROMÂNIA 8-0

A marcat: Susac (6’41”), Durkovic (14’48”), Cicic (15’43”), Josipovic (17’25”), Lasic (19’29”), Dragicevic (32’19”), Zorotovic (37’58”, 39’13”)

 

  • Cei doi selecționeri au anunțat echipele de start.

  • Tricolorii dispută azi ultima partidă de la Campionatul European. După ce Spania și Ucraina au obținut biletele pentru semifinale, elevii lui Robert Lupu joacă meciul decisiv pentru locul 3 împotriva Croației.

6 SEPTEMBRIE 

  • Tricolorii au efectuat în această după-amiază o ședință de pregătire în sala Olivo Arena. Selecționerul Robert Lupu a pus accent pe tactică, lucrând mult la trasee și scheme de joc. A fost ultimul antrenament la EURO, iar mâine întâlnim Croația, de la 14:30, ora României.
  • În singura zi de pauză de la EURO, o parte dintre antrenorii prezenți la turneul final s-a duelat cu staff-ul de organizare. Din partea noastră au participat selecționerul Robert Lupu și preparatorul fizic Darius Miclea. Ai noștri s-au aflat în echipa câștigătoare.

  • Selecționerul Robert Lupu a mai pierdut doi jucători pentru ultimul meci al tricolorilor de la EURO. Miercuri, de la ora 14:30, ora României, întâlnim Croația în partida decisivă pentru locul 3. După ce Andrei Buhăceanu s-a accidentat cu Spania și a devenit indisponibil pentru restul partidelor de la EURO, la meciul cu Ucraina am mai pierdut doi jucători. George David a încasat al doilea cartonaș galben în turneu și este suspendat pentru partida de miercuri, iar Alexandru Trifa (foto) a suferit o accidentare la glezna dreaptă și nu va putea evolua nici el.

    De asemenea, marcatorul primului nostru gol la EURO, Csog Csongi (foto) este și el incert, acuzând probleme medicale. Mai exact, o contuzie puternică la genunchi. Totuși, staff-ul speră în recuperarea acestuia.
  • Spania a confirmat și în cel de-al doilea meci că este la un nivel superior decât adversarele sale din grupă. În a doua partidă a zile din Grupa A, încheiată aseară, aproape de miezul nopții, gazdele competiției s-au impus cu 11-1 în fața Croației. Având în vedere victoria cu 9-0 din primul meci, împotriva tricolorilor, Spania, care este și campioana en-titre, are după două meciuri un golaveraj de 20-1!
    JAÉN, SPAIN – SEPTEMBER 5: Pablo Ordoñez Jiménez of Spain shoots to score his side’s eighth goal past Ivan Vukosav of Croatia during the UEFA Under-19 Futsal EURO 2022 match between Croatia and Spain at the Olivo Arena on September 5, 2022 in Jaén, Spain. (Photo by Harry Murphy – UEFA/UEFA via Sportsfile)

    Totodată, în urma jocurilor de ieri, se știu și echipele ce se califică în semifinalele competiției, indiferent de rezultatele din ultima rundă. Astfel, Spania și Ucraina și-au asigurat locurile în penultimul act al competiției.

5 SEPTEMBRIE 

  • Chiar dacă a făcut un joc mult mai bun decât cu Spania, selecționata Under 19 a cedat și în partida cu Ucraina. Ucrainenii au condus cu 1-0 la pauză, dar elevii lui Robert Lupu au reușit să egaleze imediat după pauză. A fost apoi 5-1 pentru vecinii noștri, iar la final tabela a arătat 5-2 pentru aceștia.

ROMÂNIA – UCRAINA 2-5

Au marcat: Csog (20’24”), Hegyi (33’54”) / Semenchenko (8’59”), Kvasnii (24’09”, 28’15”), Dychuk (28’47”), Lutai (30’11”)

 

  • Cei doi selecționeri au anunțat echipele de start.

  • Eșecul cu Spania ne costă scump! În repriza secundă a partidei disputate aseară Andrei Buhăceanu s-a prăbușit pe parchet de durere. Fotbalistul nostru a suferit o accidentare la genunchi și a devenit indisponibil pentru restul turneului. Îi urăm refacere ușoară și însănătoșire grabnică!

  • Tricolorii și staff-ul echipei naționale de futsal Under 19 a României mulțumesc pentru susținere românilor care au fost prezenți în sala Olivo Arena la meciul cu Spania. Vă așteptăm alături de noi și la următoarele două partide. Împreună suntem mai puternici!
  • Selecționerul Robert Lupu a vorbit la finalul meciului cu Spania: “Am început bine meciul, am avut 5 minute în care am fost egali Spaniei. Apoi, ceva s-a rupt. Am avut emoții și cred că nivelul la care am jucat și-a pus amprenta pe jocul băieților. Spania are calitate și când îi mai și iese totul e imposibil să te menții aproape de ea. Adversara noastră a prins o zi perfectă. Nu avem timp să ne plângem de acest rezultat, urmează meciul cu Ucraina și trebuie să trecem peste dezamăgirea din prima partidă. Nu avem nimic de pierdut la acest turneu final, doar de câștigat. Este nivelul cel mai ridicat, ne aflăm în primele 8 formații ale Europei și trebuie să ne bucurăm de această oportunitate pe care o avem și anume de a ne duela cu cei mai buni. Din păcate nici programul nu ne avantajează. Am jucat duminică, la ora 21:00, am ajuns la hotel la miezul nopții, iar luni la ora 14:00 vom pleca spre sală pentru că la ora 16:00 jucăm al doilea meci din grupă, cel cu Ucraina”.

4 SEPTEMBRIE

  • Tricolorii au debutat cu un eșec dureros la Campionatul European. Au pierdut în fața selecționatei gazdă, Spania, campioana europeană en-titre cu un scor pe care jucătorii noștri trebuie să îl uite cât mai repede!

SPANIA – ROMÂNIA 9-0

Au marcat: Espin (6’28”), Nicolas (11’14”, 23’12”), Ortas (14’46”), Carrasco (19’32”), Tapias (24’05”), Nacho (26’09”), Guido (32’55”), Adrian Rivera (34’22”)

  • Cei doi selecționeri au anunțat echipele de start.

  • Selecționata U19 este în drum spre Olivo Arena. Vestiarul e pregătit și îi așteaptă.

  • Tricolorii au participat la ședința de integritate UEFA. Aceasta a durat aproximativ 45 de minute și a avut ca teme: programul UEFA anti-doping, politica UEFA în ceea ce privește aranjarea meciurilor, discriminarea pe terenul de joc și procedura în caz de concuzie în timpul unui meci.

  • În primul meci din Grupa A, Ucraina s-a impus cu 6-4 în fața vice-campioanei europene Croația. Ucrainenii au deschis scorul, dar la pauză s-au văzut conduși cu 4-1. În partea secundă au reușit să marcheze de 5 ori, fără a primi vreun gol!
JAÉN, SPAIN – SEPTEMBER 4: Oleksandr Smetanenko of Ukraine is tackled by Lovro Cigler of Croatia during the UEFA Under-19 Futsal EURO 2022 match between Ukraine and Croatia at the Olivo Arena on September 4, 2022 in Jaén, Spain. (Photo by Harry Murphy – UEFA/UEFA via Sportsfile)

  • 14 pentru România! Ei sunt tricolorii care ne reprezintă la UEFA U19 Futsal EURO!

  • Avem și video de la antrenamentul de aseară, ultimul înainte de debutul la EURO.

  • Iată ce au declarat cei doi selecționeri aseară, la conferința de presă premergătoare meciului de azi, 4 septembrie, programat la ora 22:00, ora României.

Robert Lupu, selecționer România: “Suntem pregătiți să facem un turneu bun, ne-am pregătit 10 zile pentru acest Campionat European. Avem primul meci împotriva Spaniei, țara gazdă, nu ne avantajează, dar trebuie să dăm totul. Știm foarte bine cum e Spania în futsalul mondial, are prima șansă la câștigatrea trofeului. Eu sper ca ambele echipe să practicăm un futsal de calitate și să bucurăm suporterii din tribune, să aibă parte de spectacol. Știm foarte bine unde ne aflăm, știm ce înseamnă acest oraș în futsalul spaniol. Felipe Mancha a jucat un an și jumătate aici, așa ca avem idee ce public e aici și ce ne asteaptă la meciul cu Spania”.

Albert Canillas, selecționer Spania: “Nu sunt meciuri câștigate dinainte, toate echipele merită să fie aici, au valoare. Vom trata toate partidele cu seriozitate. Vrem să repetăm experiența de la ediția trecută și să câștigăm din nou trofeul, mai ales că jucăm acasă. Toate meciurile sunt la fel de importante, dar ar fi foarte bine să începem cu o victorie în fața Romaniei. Faptul că evoluăm la Jaen ne motivează suplimentar, este un oras care iubește futsalul”.

3 SEPTEMBRIE

  • Selecționata Under 19 a României a efectuat în această seară antrenamentul oficial în sala Olivo Arena. Selecționerul Robert Lupu a încercat să pună la punct ultimele detalii și a oprit ședința de pregătire în dese rânduri pentru a trasa indicații tactice. Mâine, de la ora 22:00, ora României, întâlnim Spania, campioana Europei la acest nivel de vârstă. Partida poate fi urmărită în direct pe www.uefa.tv.
  • Selecționerul Robert Lupu se află la a cincea prezență la un Campionat European. De patru ori a participat ca jucător, la seniori, o dată a fost antrenor-jucător, în 2018. Lupu analizează grupa României, descrie suprafața de joc din sala Olivo Arena și face o caracterizare a tinerei generații de futsal.

  • Tricolorii au efectuat vineri ședința foto oficială UEFA, obligatorie înainte de startul Campionatului European!

  • Duminică începe EURO! Programul tricolorilor în Grupa A și unde pot fi văzute în direct meciurile României! #LuptamImpreuna

2 SEPTEMBRIE

  • Revenim și cu un video de la antrenamentul tricolorilor din această dimineață.

  • În această dimineață, tricolorii s-au antrenat în premieră în sala Olivo Arena, locul unde se va desfășura Campionatul European de Futsal U19. Antrenamentul a durat 60 de minute!

    Sala, construită special pentru fotbal în sală, este folosită de echipa locală Paraiso Interior Jaen. Are o capacitate de aproximativ 6.600 de locuri și a costat 22 de milioane de euro, costurile fiind suportate în proporții egale de municipalitatea din Jaen și autoritățile provinciei Andaluzia. Decizia de a se construi a fost luată în 2018, după ce echipa locală a cucerit al doilea titlu național și Cupa Regelui la futsal. În Spania, Olivo Arena este numită și “Bijuteria futsalului spaniol”.

  • Românii stabiliți în Spania au ocazia de a susține din tribună România U19 la campionatul european, care se joacă la Jaén. Prețul unui bilet de intrare este 5 euro și este valabil la toate meciurile din ziua respectivă.

BILETELE SE POT PROCURA AICI

PROGRAMUL PARTIDELOR DIN FAZA GRUPELOR

Duminică, 4 septembrie
Grupa A: Ucraina vs Croația (13:30)
Grupa B: Polonia vs Portugalia (16:00)
Grupa B: Franța vs Italia (18:30)
Grupa A: Spania vs România (21:00)

Luni, 5 septembrie
Grupa B: Italia vs Polonia (13:30)
Grupa A: România vs Ucraina (16:00)
Grupa B: Portugalia vs Franța (18:30)
Grupa A: Croația vs Spania (21:00)

Miercuri, 7 septembrie
Grupa A: Croația vs România (13:30)
Grupa B: Polonia vs Franța (16:00)
Grupa B: Italia vs Portugalia (18:30)
Grupa A: Spania vs Ucraina (21:00)

*Orele de disputare sunt cele ale Spaniei (o oră în plus în România)

  • Având în vedere călătoria până la Jaén, care a durat aproximativ 11 ore de la plecarea din hotelul de la București și până la cazarea în stabilimentul din Spania, selecționerul Robert Lupu a decis ca antrenamentul de joi seara, primul pe meleaguri iberice, să se desfășoare într-un mod inedit. Cei 14 jucători convocați pentru Campionatul European au efectuat o alergare ușoară pe străzile orașului spaniol și apoi exerciții de streching în parc. La revenirea la hotel, pentru a elimina mai ușor oboseala acumulată pe drum, jucătorii au mers la piscina hotelului timp de 15 minute, pentru refacere.

1 SEPTEMBRIE

  • Avem și un video de la drumul parcurs de delegația României, de la București la Jaen.

  • După un zbor de 4 ore și o călătorie cu autocarul pe ruta Malaga – Jaen, selecționata U19 de fotbal în sală a ajuns în cantonamentul pentru EURO 2022.

  • Revenim cu un video de la ultimul antrenament al echipei naționale U19 de fotbal în sală, efectuat la București, înainte de plecarea în Spania.

31 AUGUST

  • Miercuri, tricolorii au efectuat ultima ședință de pregătire, în cantonamentul de la București, înainte de a pleca în Spania. Naționala U19 de futsal va decola joi dimineață, la ora 7:00, cu destinația Malaga. Apoi, vor continua călătoria până la Jaén cu autocarul.
  • Selecționerul Robert Lupu i-a scos pe elevii săi la o alergare ușoară într-un peisaj inedit. Tricolorii au efectuat un antrenament diferit aseară, o repriză de alergare în jurul Palatului Parlamentului. Aceasta a durat aproximativ 30 de minute.
  • În cantonamentul de la București, cu o zi înainte de plecarea în Spania, tricolorii au efectuat ședința foto premergătoare Campionatului European UEFA Futsal U19.

30 AUGUST

Echipa pregătită de Robert Lupu va debuta la EURO 2022 duminică, 4 septembrie, în meciul-vedetă al primei etape, împotriva naționalei țării gazdă, Spania, campioana europeană en-titre! A doua zi, România va da piept cu Ucraina, iar în ultima etapă, miercuri, 7 septembrie, cu naționala Croației, vicecampioana Europei.

Iată-i pe cei 14 tricolori care vor face deplasarea la Jaén:

Portari: Alin Robert Cârdei (United Galați), Robert Vasile Căruntu (Industrias Santa Coloma), Sandrin Damian Tompea (FK Odorheiu Secuiesc)

Jucători în câmp: Daniel Vlad Ilie (Zaragoza), Marius Georgel David, Alexandru Trifa, Andrei Buhăceanu (toți trei de la CFR Timișoara), Attila Hegy, Arpad Miklós, Csog János Csongor, Kerestély József (toți de la FK Odorheiu Secuiesc), Nagy Tamás (CSM Târgu Mureș), Mojzi Botond, Norbert Barbocz (ambii KSE Secuiesc),

„Faptul că am ajuns la EURO reprezintă o performanță extraordinară. Trebuie însă să onorăm competiția prin evoluții foarte bune. Nu va fi ușor, pentru că ne vom confrunta cu cei mai buni dintre cei buni, echipe foarte bine pregătite, cu jucători de mare valoare”, a spus Kerestély József, căpitanul naționalei României.

Cantonați în București de aproape o săptămână, tricolorii au fost prezenți duminică seară la Sala Rapid unde au urmărit partida Rapid – CSM București, derby-ul Ligii I la handbal feminin. Elevii lui Robert Lupu au rămas încântați de meci, dar mai ales de atmosfera creată de fanii giuleșteni!

Programul UEFA Under-19 Futsal Championship!

Grupa A: Spania, Ucraina, Croația, România

Grupa B: Polonia, Franța, Italia, Portugalia

Orele de disputare sunt cele ale Spaniei (o oră în plus în România)

Duminică, 4 septembrie

Grupa A: Ucraina vs Croația (13:30)
Grupa B: Polonia vs Portugalia (16:00)
Grupa B: Franța vs Italia (18:30)
Grupa A: Spania vs România (21:00)

Luni, 5 septembrie

Grupa B: Italia vs Polonia (13:30)
Grupa A: România vs Ucraina (16:00)
Grupa B: Portugalia vs Franța (18:30)
Grupa A: Croația vs Spania (21:00)

Miercuri, 7 septembrie

Grupa A: Croația vs România (13:30)
Grupa B: Polonia vs Franța (16:00)
Grupa B: Italia vs Portugalia (18:30)
Grupa A: Spania vs Ucraina (21:00)

Semifinale, joi, 8 septembrie

SF1: Câștigătorii Grupei A vs Locul 2 din Grupa B (18:00 sau 21:00)
SF2: Câștigătorii Grupei B vs Locul 2 din Grupa A (18:00 sau 21:00)

Finala, sâmbătă 10 septembrie

Câștigătorii SF1 vs. Câștigătorii SF2 (19:00)

În semifinale și în finală, în caz de egalitate, vor fi prelungiri (două reprize de câte cinci minute) și, dacă e cazul, lovituri de departajare.