Cifrele etapei 15 din Liga 2 Casa Pariurilor:
5 portari diferiţi a folosit CS Mioveni în actuala ediţie de campionat, deţinând recordul absolut al sezonului. Argeşenii au ajuns la acest record după ce i-a debutat în această etapă pe juniorii Andrei Tinculescu şi Valentin Şerban. Până acum, buturile lor au mai fost apărate de Flavius Croitoru, Mihai Bădescu şi Valentin Sima. Cu excepţia lui Croitoru, toţi ceilalţi au doar câte un meci în acest sezon;
6 sunt echipele care încă nu au bifat un meci fără avertismente. Este vorba de CS Afumaţi, FC Bihor, AFC Câmpulung-Muscel, CSM Focşani 2007, Unirea Ungheni, FC Voluntari. În schimb, CSC Dumbrăviţa a ieşit de pe această listă după meciul din această rundă, de la Ungheni, unde a avut raportul de joc “curat”;
6 meciuri fără gol primit în deplasare este recordul din acest sezon al celor de la Steaua Bucureşti. Formaţia antrenată de Daniel Opriţa are un singur gol primit în deplasare, în etapa a noua, în egalul cu CSM Slatina, scor 1-1;
6 egaluri a adunat Campionii FC Argeș în acest sezon de campionat, toate în deplasare! Dacă la general sunt pe locul 2, cu un egal mai puţin decât Steaua Bucureşti, în schimb argeşenii sunt singurii cu cele mai multe egaluri adunate fie doar acasă, fie doar în deplasare. Dacă piteştenii au bifat 6 egaluri afară, în schimb Steaua are 5 pe teren propriu;
7 cartonaşe galbene a adunat Denis Brînzan de la CSM Focşani 2007, fiind primul jucător din actuala ediţie de campionat care ajunge să fie suspendat pentru cumul de 4, respectiv 7 cartonaşe galbene;
9 meciuri cu gol marcat are golgheterul Csikszeredei, Jozef Dolný, fiind recordmen la acest capitol. Slovacul nu a marcat niciodată mai mult de un gol în fiecare meci în care a înscris;
13 jucători au rămas integraliști și după etapa 15: Mate Simon, David Kelemen, Raul Palmeş, Ionuț Zaina, Eduard Chioveanu, Ioan Filip, Laurențiu Brănescu, Mihai Dobrescu, Costel Zurbagiu, Marius Tudorică, Codruț Sandu,Robert Geantă și Igor Armaş. Mark Țuțu, Stejărel Vișinar și Dorin Toma au ieșit de pe această listă în etapa încheiată, primii doi fiind suspendați, al treilea înlocuit pe parcursul jocului;
Statistici: MIHAI ANDRIEȘ