Sursă foto: Steaua București

Cifrele etapei 17 din Liga 2 Casa Pariurilor:

1 singură victorie au obținut gazdele în această etapă, fiind pentru prima dată când se întâmplă acest lucru în actuala ediție de campionat. Onoarea gazdelor a fost salvată de către FC Voluntari, care a trecut cu 1-0 de CSC Dumbrăvița. În toate cele 16 etape disputate anterior, gazdele au obținut cel puțin două succese;

4 meciuri consecutive fără gol primit în deplasare are Steaua București după această rundă. Ultimul dată când s-a întâmplat acest lucru a fost pe terenul celor de la CSM Slatina și atunci dintr-o lovitură de la 11 metri, transformată de Doman. De atunci, echipa lui Daniel Oprița a trecut cu 4-0 de CS Mioveni, a remizat alb cu Metaloglobus și apoi a trecut de Șelimbăr cu 1-0 și de Afumați cu 4-0;

5 goluri în două meciuri consecutive ale aceluiaşi jucător este noul record al actualei ediţii de campionat stabilit de către stelistul Bogdan Chipirliu. Acesta a marcat de trei ori în poarta celor de la Afumați, după ce în etapa anterioară punctase de două ori contra Ungheniului. Precedentul record era de patru goluri, fiind deținut de Alexandru Boiciuc de la Chiajna, cu trei goluri contra Mioveniului urmate în meciul următor de un gol contra Corvinului 1921;

6 echipe au terminat cele 17 etape jucate în 2024 fără a avea vreun jucător sau membru din staff eliminat. Este vorba de CS Afumaţi, Campionii FC Argeş, AFK Csikszereda, Metalul Buzău, Steaua Bucureşti şi FC Voluntari;

7 ani, 4 luni şi 9 zile au trecut de la ultimul meci din Liga 2 Casa Pariurilor în care CS Afumaţi a primit patru goluri! Ilfovenii au mai pierdut cu acelaşi scor ca şi în această etapă, 0-4, tocmai pe 5 august 2017, în prima rundă a sezonului regular din ediţia 2017-2018 a eşalonului secund, pe terenul celor de la CS Mioveni;

8 meciuri consecutive fără înfrângere este cea mai bună performanţă din acest sezon pentru Campionii FC Argeş. Astfel, începând cu etapa a noua, argeşenii au consemnat cinci victorii şi trei egaluri, însă performanţa lor este departe de cea din sezonul 2019-2020 când au avut 15 meciuri consecutive fără eşec: 13 înainte de pandemie şi restul de două după reluarea competiţiilor;

109 săptămâni le-au trebuit celor de la AFK Csikszereda pentru a câştiga din nou un meci în care echipa adversă a marcat prima! La Târgovişte, Chindia a deschis scorul prin Iulian Roşu, dar până la final ciucanii s-au impus cu 3-2. Ultima oară când au mai reuşit o performanţă asemănătoare s-a întâmplat pe 12 noiembrie 2022, tot în deplasare, pe terenul celor de la Unirea Constanţa. Gruparea de la malul mării a deschis scorul prin Pandele, iar Csikszereda s-a impus după golurile lui Panos şi Lóránt Kovács.

Statistici: MIHAI ANDRIEȘ