Federația Română de Fotbal anunță începerea unei colaborări pe zona de consultanță în dezvoltarea fotbalului feminin cu Anna Signeul, expert FIFA și UEFA!
Fotbalul feminin se bucură de o dezvoltare incredibilă la nivel internațional, iar studiile arată că acesta încă nu și-a atins potențialul maxim! În tot acest context, dar și în conformitate cu obiectivele din cadrul Strategiei de Dezvoltare a Fotbalului Feminin 2021-2026, FRF a apelat la expertiza bogată a Annei Signeul pentru a face următorul pas în profesionalizarea acestui domeniu în România.
Fotbalul feminin a trecut prin diferite reforme în ultimii ani, de la implicarea cluburilor masculine, la lansarea primului manual de licențiere pentru prima ligă. Astfel, pasul firesc în acest proces de dezvoltare este să angrenăm în echipa FRF o persoană cu background-ul Annei.
Fostă internațională suedeză, Anna Signeul a condus echipa națională feminină a Scoției din 2005 până în 2017, timp în care a stabilit un record incredibil în istoria echipei feminine, clasarea pe locul 20 în clasamentul FIFA.
Apoi, a avut o perioadă de cinci ani ca manager al naționalei feminine a Finlandei, unde și-a încheiat rolul după WEURO 2022. Signeul și-a început cariera de antrenor în Suedia, lucrând cu Caroline Seger, Nilla Fischer și Linda Sembrandt chiar la începutul carierei internaționale de tineret. Deținătoare a Licenței UEFA PRO, Anna a participat la Cupa Mondială feminină FIFA U17 din India și Cupa Mondială din Australia și Noua Zeelandă din 2023 ca parte a Grupului de studiu tehnic FIFA.