În perioada 28-29 noiembrie 2022, cursanții licenței UEFA B s-au reîntâlnit în cadrul Modulului 4, dedicat Condiției fizice la copii și juniori.
Prima zi a debutat cu prezentarea despre „Cerințele jocului în fotbalul modern”, în cadrul căreia Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori, a pus accentul pe învățarea și respectarea triunghiului de aur al condiției fizice, a prezentat parametrii efortului și tipurile de încărcătură, toate acestea fiind raportate la antrenamentul pe care un antrenor trebuie să-l creeze pentru jucătorii săi.
Cursul de ,„Condiție fizică – monitorizare, interpretare și analiză GPS” a fost susținut de Sergiu Raul Coc, preparator fizic la FC Hermannstadt și la Naționala U20, și a fost dedicat înțelegerii de către cursanți, în calitate de antrenori principali/secunzi la echipele la care activează, care este rolul unui preparator sportiv în staff-ul tehnic, de ce este necesară comunicarea cu el și contribuția semnificativă pe care o poate avea asupra antrenării și dezvoltării corecte a jucătorilor.
Apoi, el a prezentat avantajele monitorizării și cum stațiile GPS ajută la cuantificarea performanțelor jucătorilor în timp real, atât în timpul antrenamentelor, cât și al meciurilor, obținerea informațiilor despre parametrii externi ai jucătorilor (precum distanța totală parcursă, numărul de sprinturi, distanța în sprint, accelerări și schimbări de direcție), dar și parametrii interni (frecvența cardiacă).
După-amiază activitatea s-a mutat pe teren, unde o echipă de jucători au fost echipați cu un sistem de monitorizare a efortului și au fost implicați într-o sesiune de antrenament în care cursanții au observat beneficiile monitorizării antrenamentului, atât integrat, cât și izolat. În următoarea sesiune de antrenament, au fost implicați cursanții în executarea unor acțiuni tehnico-tactice individuale ofensive și defensive pentru a înțelege legătura directă a acestora cu factorul fizic al antrenamentului și jocului.
A doua zi a început cu prezentarea uneia dintre temele de lucru pe care grupele au avut-o de pregătit; câte un reprezentant a vorbit despre una dintre cele 5 calități motrice esențiale, respectiv: viteza, suplețea, coordonarea, rezistența și forța.
Ulterior, Lucian Burchel a prezentat aspecte referitoare la dozarea efortului de rezistență aerobă și anaerobă în antrenamentul integrat și izolat. În cadrul acestui modul au fost prezenți Septimiu Ormenișan și Sorin Brândescu, formatori și lectori ai licenței UEFA B, cei care s-au implicat în observarea și oferirea de feeedback cursanților, dar au primit și sarcini specifice unui Coach Educator Developer și unui Supervizor.
„Cursanții licenței UEFA B aveau nevoie de un astfel de modul, cel care le-a subliniat importanța antrenării cât se poate de corecte a condiției fizice a jucătorilor și avantajele respectării parametrilor optimi de lucru. Ei au învățat să creeze antrenamente în care fără să aibă sisteme de monitorizare a efortului să existe corelație pozitivă între factorii tehnico-tactici și fizici ai antrenamentului. Suntem siguri că Modulul 4 a pus o nouă cărămidă la fundația la care cursanții și colectivul Școlii Federale de Antrenori (SFA) continuă a investi pe parcursul cursului de licență UEFA B”, a declarat Lucian Burchel, Director SFA.