Alin Tulba îi pregătește pe tinerii din comuna Mârșani, județul Dolj, care au obținut calificarea la turneul final Cupa Satelor, programat în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău.
La faza regională pe care a găzduit-o, echipa din comuna Mârșani a trecut de Mătăsari (Gorj), scor 1-0, și de Stoenești (Vâlcea), 6-0.
– Domnule Tulba, ce înseamnă Cupa Satelor pentru comunitatea dumneavoastră?
– Cupa Satelor reprezintă pentru orice comunitate rurală o rampă de lansare spre fotbalul de performanță. Copiii din comuna noastră, cei care practică fotbalul în mod organizat, au înțeles că prin participarea la această competiție își pot deschide noi orizonturi în ceea ce privește dezvoltarea lor ca sportivi. Comuna noastră se află la a treia participare consecutivă la turneul final, între primele 8 echipe pe țară, iar anul acesta am reușit să obținem calificarea chiar pe terenul nostru. Cu sprijinul autorităților locale, faza regională s-a desfășurat în comuna noastră.
– Cum ați sărbătorit calificarea la turnel final?
– Fiind comuna organizatoare a acestei faze regionale, pot spune ca sărbătoarea noastră a început încă din momentul în care am aflat ca vom găzdui turneul. Au fost emoții și trăiri speciale, deoarece toți am fost implicați în organizarea și buna desfășurare a turneului, iar bucuria a fost cu atât mai mare deoarece am reușit calificarea pe terenul nostru în fața părinților și tuturor susținătorilor. Calificarea a venit ca o încununare a muncii acestor copii, performanța lor a fost răsplătită, iar Consiliul Local le pregătește și o surpriză, fiind singura echipă din Oltenia care a ajuns de trei ori consecutiv între primele 8 din țară.
– Ce obiectiv aveți la turneul final?
– Să ne bucurăm de fotbal și, cu siguranță, vor veni și rezultatele. Fiecare echipă își propune să fie cea mai bună, desigur și noi ne dorim acest lucru, așa că ne vom juca șansa. Dacă anul trecut am obținut locul 5, desi am avut o echipa formată în mare parte din copii născuți în 2012, anul acesta vom încerca să depășim performața precedentă. Indiferent de următoarele rezultate, copiii din Mârșani sunt campionii Olteniei. Dar ei vor mai mult.
– Cum ajută o astfel de competiție precum Cupa Satelor la dezvoltarea fotbalului din România?
– Cupa Satelor oferă posibilitatea tuturor copiilor din mediul rural să se autodepășească, să ajungă să practice fotbalul în mod organizat și să aibă încredere că pot face performanță. În general, discutăm cu ei la antrenamente sau la jocuri și încercăm să le insuflăm pasiunea pentru fotbal și, în același timp, să îi facem conștienți de faptul că munca este esențială pentru a ajunge la un nivel profesionist. Competiția Cupa Satelor este o rampă de lansare pentru copiii din mediul rural. Este cel mai amplu proiect rural.
– Ce impact a avut faptul ca ați jucat și anii trecuți în fazele finale ale Cupei Satelor?
– Prezența noastră la două turnee finale consecutive a reprezentat o provocare pentru copiii din comuna noastră de a dovedi încă o dată că suntem cei mai buni din Oltenia. Se vede dorința copiilor de a fi tot mai buni, de a lupta pentru visurile lor, de demonstra că, dacă îți dorești ceva cu adevărat, poți obține.
Turneul final al Cupei Satelor, ediția 2023-2024, se va disputa, în perioada 9-12 mai, la Sărata Monteoru, județul Buzău. Competiția națională U13, aflată la a patra ediție, este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
Echipele calificate la turneul final sunt: UAT Miroslava (Iași), UAT Cumpăna (Constanța), UAT Ulmeni (Călărași), UAT Târgșoru Vechi (Prahova), UAT Șelimbăr (Sibiu), UAT Mârșani (Dolj), UAT Dumbrăvița (Timiș), UAT Monor (Bistrița-Năsăud).
Semifinalele și finalele vor putea fi urmărite în direct pe pagina de Facebook Împreună Suntem Fotbal.