Peste 30 de reprezentanți ai cluburilor din Liga 3 au participat la cursul de Team Management, organizat de Academia Națională de Fotbal pe data de 3 decembrie.
Academia Națională de Fotbal a încheiat cu succes prima ediție a cursului de Team Management dedicat exclusiv cluburilor din Liga 3. Evenimentul, desfășurat online, a reunit peste 30 de participanți dornici să își dezvolte abilitățile de management și organizare în fotbal.
Cursul a acoperit o gamă largă de subiecte esențiale pentru activitatea unui Team Manager, printre care rolul și importanța acestuia la club, responsabilitățile sale, relaționarea cu celelalte departamente, time management și eficientizarea muncii.
La fel ca în anii trecuți, când la formare au participat reprezentanți ai tuturor nivelurilor fotbalistice din România, lectorul acestui curs a fost Cătălin Gheorghiu, Team Managerul Echipei Naționale de Seniori a României, împărtășind din experiența sa vastă și oferind participanților sfaturi practice și informații relevante.
„Cursul a fost o oportunitate excelentă pentru reprezentanții cluburilor din Liga 3 de a se familiariza cu cele mai bune practici în domeniul managementului sportiv. Sperăm că informațiile dobândite și instrumentele prezentate le vor fi de folos în activitatea lor de zi cu zi”, a spus Cătălin Gheorghiu la final.
Academia Națională de Fotbal își propune să continue organizarea de cursuri și programe de formare pentru specialiștii din fotbalul românesc, contribuind astfel la dezvoltarea și profesionalizarea acestui domeniu.